Caldura excesiva a verii provoaca multor oameni disconfort si reactii perverse.
Din aceasta perspectiva, politicienii nu se deosebesc cu nimic de ceilalti. "Caldura mare" ii face sa vorbeasca fara rost, sa propuna "solutii" mirobolante la probleme simple, sa intre in dispute ce, la temperaturi normale, sunt de un comic absurd. Este cazul, atat al celor de la putere, cat si al celor din opozitie. Dupa o dezbatere la B1TV (joi, 23 iunie a.c.), presedintele Traian Basescu a lansat un (inutil si descalificant) atac impotriva Regelui Mihai I. Pentru cei putin interesati de politica, atacul nemotivat a parut o diversiune prezidentiala. D-l Basescu a mai avut si in alte dati reactii aparent necontrolate, colerice, care s-au dovedit, ulterior, modalitati strategice de depasire a unor imprejurari complicate. In situatia de fata, aceea a discutarii unor decizii legate de mai buna organizare a tarii si de caile asanarii morale a societatii romanesti, nimic - dar absolut nimic! - nu a justificat derapajul impotriva unui personaj - Regele Mihai - care, cu bunele si relele sale, face parte din patrimoniul istoriei Romaniei. D-l Basescu a riscat astfel, gratuit, pierderea sprijinului unei parti a elitei intelectuale, nostalgica dupa stabilitatea si predictibilitatea regimului monarhic. Ce s-o fi intamplat cu el? s-au intrebat surprinsi multi dintre electorii dispusi sa-l crediteze. Unii au suspectat o molipsire produsa de manifestarile conducerii bicefale a USL. Atat d-l Crin Antonescu, cat si d-l Victor Ponta par a avea, in contextul actual "fierbinte", atitudinea unor pusti obraznici, pe care febra iesirii din adolescenta ii impinge la atitudini agresive, menite sa ii remarce, cu orice pret, in ochii lumii. Cum poate fi altfel explicata reactia lor de la consultarea initiata de seful statului asupra reorganizarii administrativ-teritoriale a tarii, desfasurata in preze