Continuăm drumul prin hăţişurile filosofiei, despre existenţă, ale lui Eckhart Tolle, concepte expuse în volumul „Puterea prezentului”, editată şi în România de Editura Curtea Veche, din Bucureşti, ajungându-se în anul 2008 la a 3-a ediţie.
Pe măsură ce fiinţele umane se trezesc din visare – identificarea cu forma, conştiinţa va începe să creeze forme fără să se mai piardă pe sine în ele. Atunci, se va conştientiza esenţa a ceea ce suntem cu adevărat. Cu această ocazie se va ivi un nou Rai şi un nou Pământ, despre care se scrie şi în Biblie. Este, de fapt, o metaforă prin care se explică schimbarea fundamentală din conştiinţa oamenilor. Un nou Rai şi un nou Pământ se ridică în fiecare dintre noi chiar în acest moment, căci prezentul creează viitorul puţin câte puţin. Realizarea are loc prin dizolvarea egoului, cu această ocazie, ajungându-se la a se conştientiza nemărginirea existenţei noastre. În antichitate, termenul de „trezire” a fost folosit pentru a defini transformarea conştiinţei umane. Cuvântul Buddha vine din limba sanscrită în care „budh” înseamnă a fi treaz, aşa că Buddha nu este o entitate, ci o stare de conştiinţă. Deci, toţi oamenii sunt potenţial capabili să trăiască într-o stare de conştiinţă comparabilă cu acea stare de trezire din visarea ce reprezintă viaţa materială a formelor, visare numită de iniţiaţi „hipnotism universal”.
Sunt persoane la care se manifestă puteri paranormale prin viziuni, comunicări extrasenzoriale, capacităţi de a vindeca, de a previziona etc., dar acesta nu este obligatoriu un indicator al trezirii spirituale.
Nu noi folosim gândurile, ci ele ne folosesc pe noi. Suntem posedaţi de gânduri. Identitatea de sine, de obicei, se reduce la poveşti ale minţii, rulate de nenumărate ori în starea de netrezire şi care constituie viaţa formelor, neconştientizând esenţa. Primul semn al trezirii spirituale este conşt