Vicepremierul Marko Bela a declarat ieri la Zalău că UDMR vrea ca actuala coaliţie să fie una stabilă, intenţia Uniunii fiind de a păstra actuala alianţă până la termenul propus, adică până la alegerile de anul viitor, citat de Mediafax. "Din punctul de vedere al UDMR, noi am vrea ca această coaliţie să fie stabilă. De obicei, UDMR, în orice alianţă, a încercat să se achite de angajamentele asumate şi totdeauna am încercat să ducem până la capăt mandatul. Şi de data aceasta noi am făcut o alianţă până la alegerile din 2012 şi intenţia noastră este să păstram alianţa până în 2012", a spus Marko Bela.
Acest lucru va fi posibil dacă vor exista interese reciproce din partea partenerilor de guvernare
"Bineînţeles, acest lucru va fi posibil dacă vor fi interese reciproce, dacă toţi partenerii vor gândi la fel şi dacă vor să păstreze această coaliţie. Noi abordăm astfel problema coaliţiei şi am vrea să mergem până la alegeri, fiindcă vrem, pe de o parte, să ducem până la capăt mandatul, pe de altă parte stabilitatea în acest moment este un factor primordial în viaţa politică din România", a spus Marko. Întrebat dacă păstrând actuala coaliţie până în 2012, UDMR riscă să nu intre în viitoarea guvernare, Marko a răspuns că, din punctul lui de vedere, UDMR trebuie să acţioneze astfel încât să intre în Parlament cu acelaşi procentaj ca şi până acum.
"Noi în acest moment nu trebuie să ne gândim la Guvernul viitor"
"Acesta ar fi scopul nostru, să ne convingem electoratul să ne voteze în continuare. Intrarea într-o coaliţie sau în Guvern depinde de mai multe criterii şi condiţii. Dacă ele vor fi întrunite, atunci vom putea intra într-un viitor Guvern, dacă nu, nu. Noi în acest moment nu trebuie să ne gândim la Guvernul viitor. Pentru a intra într-o coaliţie sau într-un Guvern trebuie să fii în Parlament, iar sondajele în acest moment