* Intr-o vara, pur si simplu, mi s-a indeplinit un vis. Renuntasem de mult la el. Incercasem, o vreme, sa dau de urmele unui anume obicei arhaic, pastrat in satele izolate din munti: priveghiul stravechi. Un fel ciudat de a praznui moartea ca pe o bucurie, o despartire vesela pentru lumea de dincolo. S-a petrecut in Platforma Luncanilor, din Muntii Sureanu *

Linistea papadiilor

Odata ce ai ajuns in Ursici, suind dinspre Valea Luncanilor, o tot tii pe o carare de culme si vei zari, in departari, platoul Tarsei si varful Tafla, din Cioclovina, apa Streiului, in vale, spre apus, rau navalnic, si manunchiuri de sate razletite pe plaiuri: Gantaga, Bucium, Balomir, potecile spre Subcetate si Hateg, orizonturi destramate, ceturi, pacla si fum. Dar sus, in Ursici, totul pare aerian. Papadiile se desfac usor, crezi ca le si auzi, atat e de liniste, si se risipesc, plutind luminate, insorite. Mici sceptre de puf, de abur, de duh, dintr-o lume ireala. Parea linistea cea Dintai.

Ma rasuceam sa tot privesc in jur, imbatata de privelistea ce se valurea in lumina, cand aud: "Zaua buna, doamna draga, v-ati intors pa la noi? Doara va stiu de cand ati mai fost pe aici, anu' de s-o trecut...". Statea in bota, pe-o dunga, cum stau ciobanii la odihna. Si chiar era cioban. Cu turma de oi si cu cateva vite. Si chiar ma "vazuse", ma intiparise in amintirea lui, si nu m-as fi putut smulge de acolo prin voia mea. Facusem un film pentru televiziune, statusem cateva zile in Ursici si ma stia. Bucuros ca poate iesi din mutenia lui ancestrala, a-nceput sa vorbeasca invartejit. Mi-a spus si numele oilor. Cea cu bot negru era "Oacara", "Muscureana", cu tinte negre, "Laia", neagra toata, si "Bocalaia", cu cap negru, iar cea cu bot negru, "Buzorea", si "Galbena", cu ochii deschisi la culoare; mai incolo, "Cobelcea", cu coarnele rasucite, si tot asa. Crezusem ca numai vacil