Angajarea intr-o astfel de cercetare presupune, in primul rand, identificarea particularitatilor specifice celor doua modele de uniune monetara. Odata conturate aceste particularitati, vom putea emite aprecieri cu privire la avantajele si dezavantajele specifice fiecarui model de uniune monetara. In ceea ce priveste uniunile monetare create prin substitutie monetara se impun cateva precizari. Intr-o abordare fireasca, se pleaca de la faptul ca fiecare stat are propria sa moneda nationala, considerata adesea un atribut al suveranitatii. Cu toate acestea, sunt frecvente situatiile in care rezidentii unei tari utilizeaza alte monede decat moneda nationala pentru achizitionarea de bunuri, realizarea de investitii sau pentru economisire. Aceste monede straine (considerate a fi mai puternice) preiau partial sau integral atributiile monedei nationale, devenind astfel mijloc de schimb, unitate de cont, moneda de rezerva, masura a valorii etc. Acest fenomen este cunoscut sub denumire de substitutie monetara.

Experientele monetare au relevat faptul ca dolarul american a reprezentat si continua sa reprezinte un important instrument de substitutie monetara, fapt pentru care s-a implementat conceptul de dolarizare. Dolarizarea a fost sustinuta de insasi modul in care a fost conceput sistemul monetar international de la Bretton Woods; utilizarea dolarului american ca principala moneda de rezerva, legarea tuturor cursurilor monedelor participante la sistem de dolar, obligatia statelor participante de a interveni pentru evita variatii ale cursului monedelor lor fata de dolar sunt cateva elemente care au sustinut artificial importanta dolarului pe plan mondial si l-au propulsat ca moneda centrala a sistemului.

Coborand pe scara istoriei se poate remarca faptul ca dolarizarea a cunoscut succese (de exemplu, in cazul Ecuadorului, care a decis dolarizarea economi