- Editorial - nr. 815 / 2 Iulie, 2011 Doua intrebari cu acelasi raspuns. Prima: detine Traian Basescu cea mai mare functie politica in stat? Evident. Doar este presedintele Romaniei. A doua: este Emil Boc, cel putin teoretic, seful Guvernului? Iarasi, evident. Doar conduce – chiar si sub obladuirea si "indicatiile” Cotroceniului – Executivul. Adica, acea institutie executiva, care, in alte tari cu democratie avansata, este, peste tot, prin ministrii sai, diriguitorul numarul unu, dar si responsabilul suprem, al vietii cetatenilor, al treburilor tarii. De modul in care cele doua persoane, plus Parlamentul – principala institutie a democratiei – fac politica depinde evolutia sau involutia tarii si, pe cale de consecinta, viata de zi cu zi a cetatenilor care i-au ales sa-i reprezinte. Or, din aceasta perspectiva, ce constatam? Ca rareori, daca nu chiar deloc, Executivul (si nu e vorba numai de Guvernul Boc) nu a lucrat profesionist, in interesul cetateanului; ca de vreo 21 de ani traim doar din… promisiuni si minciuni electorale. Ca in aceasta perioada, scurta pentru istorie, dar lunga intr-o viata de om, s-a mintit atat de mult incat ne-ar trebui cel putin doua numere de ziar sa le "insiram”, chiar si numai partial. Am trait, cum bine remarca un analist politic "normalitatea pe dos”. Sirul acestor ani nefericiti a facut ca acum, in 2011, sa vorbim de "dezumanizarea unei natiuni”. Cum poate fi altfel etichetata situatia actuala din tara, cand vedem, aproape zilnic, pe micile ecrane, cum pensionari din diverse colturi ale tarii se scoala cu noaptea in cap spre a prinde a doua zi punga cu ajutoare alimentare de la primarii; cand sute de oameni se calca literalmente in picioare spre a apuca ulei cu pret redus de pe la niste supermarketuri?! Oameni flamanzi, sperand ca astfel sa mai aiba ce manca, barem cateva zile. Oameni redusi la nevoi primare, la stadiul unei lupte an