Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatrul din Sibiu încheie stagiunea cu o creştere de 90 la sută a vânzărilor de bilete

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 iulie 2011 ·

Mega producţia „Faust“ în regia lui Silviu Purcărete va încheia sezonul de vară al Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu prin programarea a două reprezentaţii ce vor avea loc vineri, 22 iulie, şi sâmbătă, 23 iulie, începând cu ora 21:00, la Hala Balanţa.

Citiţi şi:

Programul lunii iulie la Teatrul Naţional "Radu Stanca"

A murit actorul Paul Mocanu

Deşi stagiunea 2010 – 2011 e oficial închisă, Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu îşi deschide cortina şi în luna iulie oferind sibienilor şi turiştilor seri speciale de petrecere a timpului liber.

„Suntem bucuroşi să continuăm această iniţiativă lansată în premieră anul trecut. Dialogul cu publicul nostru a fost întotdeauna unul bun, iar prin programarea acestor reprezentaţii ne propunem să susţinem turismul cultural din Sibiu. Ambele reprezentaţii ale spectacolului Faust, spre exemplu, vor avea supratitrare în limba engleză“ a declarat Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Naţional din Sibiu.

Noua grilă de spectacole, precum şi diversificarea serviciilor oferite publicului se reflectă în creşterea record cu 90% a încasărilor faţă de stagiunea 2009 – 2010. Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu este singura instituţie publică de spectacole din ţară cu un repertoriu format din 80 de spectacole încearcând să surprindă diversitatea tendinţelor din artele spectacolelor, pornind de la tradiţie, cuvânt şi imagine, şi ajungând la spectacole muzicale, de instalaţii, new media și teatru-dans.

În stagiunea 2010 – 2011 Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu a întreprins 23 de turnee şi deplasări. Stagiunea 2011 – 2012 a Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu se va deschide în septembrie.

Top 5 cele mai bine vândute spectacole în stagiunea 2010 – 2011:

1. „Faust“ de J. W. Goethe, regia Silviu Purcărete

2. „Balul“ după o idee Thèâtr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial: Românii vor putea călători în SUA fără viză. Când se va întâmpla

Wall-Street.ro acum 36 minute
Românii care vor să călătorească în SUA o pot face, începând cu 2025, fără viză, întrucât țara noastră a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunțul vine de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Proces

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Salariul minim brut pe economie crește la 4.050 de lei. Anunțul Guvernului

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, 27 noiembrie, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. ”Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe ţară garantat

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută

News.ro acum 27 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum o ora
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Trei persoane au fost arestate după ce au încercat să ascundă droguri în ghiozdanul unei fetițe în vârstă de opt ani

Adevarul acum 31 minute
Doi bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi după ce au fost prinşi în trafic cu droguri, în Sectorul 1 al Capitalei. Ei au încercat să ascundă marfa, pe 19 noiembrie, în ghiozdanul unui copil de opt ani, care se afla cu ei în maşină.

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum 34 minute
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 22 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum o ora
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Președintele Ungariei vine la Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Adevarul acum 43 minute
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, va veni, în decembrie, în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara. Acesta va lua parte, între 13-15 decembrie, la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989.

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°