Rugăciuni şi acatiste pe internet pentru absolvenţii de liceu care au dat bacalaureatul. Totul pe pagina de Facebook a unui preot din Ploieşti care a dorit să fie alături de tinerii pe care i-a cunoscut duminica la biserică.
"Dumnezeu să vă lumineze la examene, să luaţi note mari". Aşa s-a rugat pe Facebook părintele Daniel pentru cei mai buni prieteni ai săi: tinerii. Ca să ţină pasul cu ei, a trebuit să le adopte şi moda.
"Facebook-ul ne-a fost la îndemână, pentru că totul e cam în timp real. Şi ce facem astăzi, cam în 2-3 ore, postăm şi se vede. Sunt rugăciuni care se găsesc în toate cărţile de slujbă din cultul ortodox, rugăciuni pentru luminarea minţii, acatistul Sfântului Duh", spune părintele Daniel.
La capela spitalului CFR unde slujeşte, are mulţi elevi printre credincioşii care vin la slujbe. Pentru ei, preotul a avut program special pe Facebook zilele acestea.
Cum examenele s-au încheiat, preotul se roagă acum ca tinerii să ajungă la facultăţi cât mai bune.
Rugăciuni şi acatiste pe internet pentru absolvenţii de liceu care au dat bacalaureatul. Totul pe pagina de Facebook a unui preot din Ploieşti care a dorit să fie alături de tinerii pe care i-a cunoscut duminica la biserică.
"Dumnezeu să vă lumineze la examene, să luaţi note mari". Aşa s-a rugat pe Facebook părintele Daniel pentru cei mai buni prieteni ai săi: tinerii. Ca să ţină pasul cu ei, a trebuit să le adopte şi moda.
"Facebook-ul ne-a fost la îndemână, pentru că totul e cam în timp real. Şi ce facem astăzi, cam în 2-3 ore, postăm şi se vede. Sunt rugăciuni care se găsesc în toate cărţile de slujbă din cultul ortodox, rugăciuni pentru luminarea minţii, acatistul Sfântului Duh", spune părintele Daniel.
La capela spitalului CFR unde slujeşte, are mulţi elevi printre credincioşii care vin la slujbe. Pentru ei, preotul a avut program special pe Facebook zil