Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbatul suspectat că a violat o fetiţă de zece ani din Ploieşti şi-a recunoscut fapta. A mai atacat alte două fetiţe - VIDEO

Publicat in Mediafax, sâmbătă 2 iulie 2011

Bărbatul suspectat că în 9 iunie a violat o fetiţă de zece ani din Ploieşti, pe care a urmărit-o şi a intrat peste ea în casă, şi-a recunoscut fapta în urma audierilor, iar anchetatorii susţin că faptele ar fi fost premeditate şi documentate.

Potrivit şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova,Bogdan Despescu, suspectul şi-a recunoscut fapta. De asemenea,el a mărturist că a atacat alte două fetiţe, incidenteleavând loc în luna mai a anului trecut şi în 1 iunie anulacesta.

Şeful IPJ Prahova a precizat că oamenii legii au mărturiasuspectului scrisă, înregistrată audio şi video.

Bărbatul are 34 de ani, este necăsătorit şi locuieşte înPloieşti, împreună cu părinţii săi. Acesta nu are antecedentepenale şi nu se află în evidenţele medicilor ca suferind de bolipsihice.

Comisarul şef Bogdan Despescu a spus că, în urma primeloraudieri, poliţiştii presupun că suspectul a acţionatpremeditat şi că înainte de a-şi ataca victimele le urmărea, seinforma despre programul lor şi despre traseul pe care fetiţele îlparcurgeau de la şcoală spre casă.

Potrivit sursei citate, pentru depistarea suspectuluianchetatorii au primit indicii de la patru persoane, care auanunţat Poliţia acuzând comportamentul ciudat al bărbatului atuncicând acesta se afla în preajma unor fetiţe cu vârste apropiate decea a victimei.

Miercuri, poliţiştii l-au căutat pe suspect la domiciliul săudin Ploieşti, însă nu au găsit pe nimeni acasă. Ulterior, l-augăsit pe tatăl bărbatului şi l-au citat pe suspect, însă acesta nus-a prezentat la Poliţie, ceea ce a întărit suspiciunileanchetatorilor, a mai spus şeful Poliţiei Prahova.

Sâmbătă dimineaţă, suspectul a venit singur laPoliţie.

Bogdan Despescu a menţionat că la acest caz au lucrat sute deanchetatori de la IPJ Prahova şi din afara acestei instituţii şi căau fost audiaţi, amprentaţi şi verificaţi 190 de bărbaţi car

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou atac rusesc la graniță. Mesaj RO-Alert în județul Tulcea

HotNews acum 47 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis în noaptea de marţi spre miercuri pentru zona de nord a judeţului Tulcea privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atac al F

Licitaţii - 2 octombrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Oraşul Râşnov cu sediul în Piaţa Unirii, nr. 12, jud. Braşov, cod 505400, CIF 4443353, tel. 0268 230002, fax. 0368 401858, email: urbanism@primariarasnov.ro, persoana de contact Neagu Magdalena - organizeaza licitaţie publica pentru concesionarea

Atacul Iranului. Netanyahu: „Iranul a făcut o mare greşeală în această seară - şi va plăti pentru ea"

Mediafax acum 9 ore
„Iranul a făcut o mare greşeală în seara aceasta - şi va plăti pentru asta. Ne vom ţine de regula pe care am stabilit-o: oricine ne atacă - îl vom ataca”, a declarat Benjamin Netanyahu. El a adăugat că atacul a „eşuat”, în contextul în care Teheranu

Ucraina investighează presupusa împuşcare a 16 prizonieri de război de către Rusia. „Nu sunt incidente izolate”

Adevarul acum 49 minute
Ucraina a anunţat, pe 1 octombrie, că a lansat o investigaţie privind o posibilă împuşcare de către trupele ruse a 16 prizonieri de război ucraineni, soldaţi care s-au predat pe prima linie de est.

Claudia Sheinbaum, învestită oficial ca prima femeie preşedinte a Mexicului

News.ro acum 4 ore
Claudia Sheinbaum, fostul primar al capitalei mexicane, a fost învestită oficial în funcţie, marţi, devenind prima femeie preşedinte din istoria Mexicului şi succedându-i în funcţie foarte popularului Andres Manuel Lopez Obrador, relatează AFP. „Sun

Noua serie IQOS ILUMA i Prime se lansează în România. 10 ani de IQOS în lume. Spunem NU arderii şi construim un viitor fără fum!

Mediafax acum 2 ore
În acest context, din dorinţa de a răspunde sugestiilor venite de la consumatori şi de a preîntâmpina nevoia acestora de a avea acces la produse performante, validate ştiinţific, cu un design elegant şi uşor de folosit care să îi ajute să renunţe la

UPDATE - Opt morţi şi 7 răniţi, într-un presupus atac terorist la Tel Aviv. Doi bărbaţi cu arme de foc au fost surprinşi de camerele de supraveghere - FOTO

News.ro acum 12 ore
Opt persoane au fost ucise marţi seară într-un atac terorist armat în Jaffa, în apropiere de Tel Aviv, a anunţat MDA, serviciul israelian pentru intervenţii de urgenţă, relatează The Times of Israel. UPDATE - Alte câteva persoane sunt rănite. Cel pu

Marcel Ciolacu despre Nicolae Ciucă: Dacă aș fi președinte, categoric l-aș numi premier

Gandul acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți seara că, dacă ar câștiga alegerile prezidențiale, va nominaliza premierul „în funcție de negocieri și de votul românilor”. Întrebat într-o intervenție la Digi 24, dacă l-ar vedea în această funcție pe Nico

Cum reacţionează pieţele după ce Iranul a lansat un atac cu rachete împotriva Israelului

Mediafax acum 11 ore
Acţiunile americane scad, indicele fricii creşte cu aproape 20%, iar ţiţeiul se scumpeşte cu 4%. Sunt reacţiile pieţelor după atacul cu rachete al Iranului împotriva Israelului de marţi seara, scrie Ziarul Financiar.

Israelul a reluat loviturile asupra Beirutului, după atacul major cu rachete balistice lansat de Iran

HotNews acum o ora
Israelul a lansat noi atacuri în suburbiile sudice ale Beirutului miercuri dimineața, după atacul cu sute de rachete balistice lansate de Iran., potrivit CNN, Reuters și The Guardian Armata israeliană a emis în ultimele ore mai multe ordine de evacu

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/19°
joi

13°/24°
vin.

15°/26°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

mie.

7°/18°
joi

11°/23°
vin.

13°/25°
sâm.

16°/20°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

15°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/17°
joi

10°/20°
vin.

15°/18°
sâm.

14°/17°
Timisoara
acum

mie.

6°/19°
joi

12°/17°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/19°