Deşi sunt specifice persoanelor supraponderale, afecţiunile metabolice cum ar fi diabetul de tip 2 şi bolile de inimă pot să apară şi la oamenii slabi. Aşadar, dacă nu ai un surplus de greutate nu înseamnă că trebuie să stai nepăsător şi să nu-ţi faci controalele medicale periodice.
Cele mai recente cercetări realizate de specialiştii britanici arată faptul că gena IRS1 reduce grăsimea de sub piele, dar nu şi pe cea de la nivelul organelor care se află în marile cavităţi ale corpului.
"Am dezvăluit o poveste genetică fascinantă, iar în momentul în care am înţeles efectul acestei gene am fost intrigaţi. Nu doar indivizii supraponderali sunt predispuşi să dezvolte aceste boli metabolice, ci şi indivizii slabi care nu ar trebui să facă supoziţii cu privire la sănătatea lor pe baza felului în care arată", spune dr. Ruth Loos, cercetător britanic.