Zeci de voluntari lucrează la amenajarea unui nou loc de joacă pentru copii în parcul Puşkin, acţiunea fiind parte a programului „Fiecare parc are povestea lui“, campanie iniţiată de Provident Financial România.
Locul de joacă va fi disponibil pentru cei mici începând de marţi, 5 iulie, lucrările fiind supravegheate cu atenţie de către reprezentanţii primăriei Craiova. Autorităţile locale au pus la dispoziţie spaţiul public unde se amplasează noul spaţiu de joacă. „Este vorba de o investiţie de 3.000 de euro, locul de joacă fiind amenajat cu sprijinul a circa 35 de voluntari. Acţiunea face parte dintr-un proiect iniţiat de noi, noutatea fiind faptul că implicam şi comunităţile locale“, a declarat Vlad Şandru, manager de comunicare Provident Financial România.
În parcul Puşkin a fost prezent astăzi şi viceprimarul Băniei, Teodor Sas. „Acest loc de joacă este realizat de un investitor, primăria punând la dispoziţie domeniul public unde se se pune în practică această iniţiativă lăudabilă. E un lucru bun şi aşteptăm cât mai multe iniţive de acest gen“, a declarat edilul.
Proiectul social „Fiecare parc are povestea lui“ se desfăşoară în Bănie cu sprijinul primăriei şi sub coordonarea Asociaţiei Vasiliada. „Ne bucurăm de faptul că prin acest proiect vom oferi un loc de joacă pentru copii, acesta fiind unul dintre proiectele prin case încercăm să venim în sprijinul comunităţii“, a declarat Sorina Stăiculescu, coordonator Relaţii Publice Asociaţia Vasiliada.
Locul de joacă din parcul Puşkin a fost ales în urma unui vot public desfăşurat pe site-ul www.parcultau.ro, la care au participat 2.200 de craioveni. În competiţie au fost înscrise trei parcuri din Bănie, comunităţile locale fiind invitate să voteze zona care are cea mai mare nevoie de reamenajare.
„Fiecare parc are povestea lui“ este un program social iniţiat în 2011, care va contin