Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii, aruncată în scandalul promovării

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 2 iulie 2011 ·

Oficialii clubului Săgeata Năvodari îi acuză pe cei de la Pandurii că şi-ar fi chemat doi dintre jucători la Târgu Jiu, Vlad şi Chiţu, chiar înaintea manşei tur a barajului pentru a facilita promovarea adversarei Voinţa Sibiu

Cel mai bun om al echipei Săgeata Năvodari, Sorin Chiţu, fotbalist ce aparţine clubului Pandurii Târgu Jiu, a fugit din cantonamentul grupării constănţene cu două zile înaintea jocului de baraj cu Voinţa Sibiu. Conducerea clubului Săgeata Năvodari îl acuză pe preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu, că s-ar afla în spatele acestei acţiuni. „Conducerea clubului Săgeata este dezamăgită de atitudinea lui Sorin Chiţu şi este convinsă că la mijloc se află intervenţia fostului preşedinte al echipei Voinţa Sibiu, Eugen Pârvulescu, în prezent la conducerea lui Pandurii, care l-a chemat de urgenţă pe jucător la Târgu Jiu“, se arată într-un comunicat emis de clubul din Năvodari.

Pârvulescu susţine că nu are nici o legătură cu decizia lui Chiţu, care a fost deranjat de faptul că aceia de la Năvodari nu şi-au respectat promisiunile. „Sunt scenarii. Să nu uite cei de la Săgeata Năvodari că Pandurii i-a împrumutat gratis un an pe cei trei jucători, Florin Popa, Alexandru Vlad şi Sorin Chiţu. Împreună cu Marin Condescu, cu antrenorul Petre Grigoraş, am hotărât să le permitem jucătorilor Vlad şi Chiţu să joace în barajul de promovare pentru Săgeata Năvodari, însă aceştia au acceptat numai cu condiţia să li se plătească salariile restante până la primul meci. Conducătorii echipei din Năvodari au fost de acord, iar cei doi s-au alăturat lui Popa în cantonamentul echipei. Chiţu a primit un singur salariu din cele restante şi a plecat, Vlad însă a rămas. Eu nu am nici o vină că nu şi-au respectat promisiunile cei de la Năvodari. Cât priveşte ajutorul dat Sibiului, sunt în relaţii foarte reci cu cei de acolo şi nici nu vorbesc cu aşa-zis

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie / Primăria Orăştie: Pilotul nu prezintă semne vitale. Pasagerul este rănit / Cine este pilotul care şi-a pierdut viaţa - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. UPDATE: Potrivit www.opiniatimisoarei.ro, la bord erau două persoane, de la Becicherecul Mic, de la o firmă care asigura servicii aviochimice

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 10 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 7 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°