Acţiunea în forţă a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Galaţi pentru destructurarea reţelei transfrontaliere care se îndeletnicea cu contrabandă cu produse petroliere, care a vizat inclusiv Constanţa, a înfierbântat spiritele în oraşul de la malul mării. Pe la colţ de stradă, lumea vorbeşte că operaţiunea DIICOT Galaţi nu va lăsa pe dinafară firma Romar Oil, a liderului comunităţii elene din Constanţa, Anton Hiropedi. De cealaltă parte, Anton Hiropedi a infirmat orice zvon legat de faptul că ancheta DIICOT Galaţi ar viza vreuna dintre firmele sale. „Nu s-a pus niciodată problema de aşa ceva, firmele noastre nu lucrează cu marfă neaccizată", a precizat Anton Hiropedi.
La rândul său, Cristian Hiropedi, reprezentant al firmei în discuţie, a infirmat zvonurile, menţionând că societatea nu se află sub nicio formă în vizorul DIICOT Galaţi. Acelaşi răspuns a fost dat de Cristian Hiropedi şi în legătură cu firmele Crismar Depozit SRL şi Romar Shipping, de asemenea aflate sub „tutela" familiei Hiropedi. După cum am relatat în ediţiile anterioare ale cotidianului, scopul acţiunii procurorilor Serviciului Teritorial Galaţi era reprezentat de destructurarea unui grup infracţional organizat transfrontalier, „constituit din cetăţeni români, ucraineni şi sârbi, specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu produse petroliere". În acest sens, au fost efectuate 18 percheziţii la diverse adrese din Constanţa, Galaţi, Giurgiu, Satu Mare şi Bucureşti. În întreg acest context, gurile rele vorbesc pe la colţul străzii că printre „ţintele" anchetatorilor gălăţeni s-ar număra şi Romar Oil, zvon infirmat, aşa cum am precizat anterior, de Anton Hiropedi. Foarte interesant, liderul comunităţii elene din Constanţa poate părea un adevărat afacerist, numele său apărând de-a lungul timpului în mai multe firme, inclusiv