In ultimele zile a plouat cu injurii, insulte si invective la adresa celor care au incercat si incearca sa pastreze o tonalitate normala in raport cu polemicile legate de istoria Romaniei in anii totalitartismelor fascist si comunist. Abunda procesele de intentie si insinuarile sordide. Amatori cu tupeu dau lectii unor istorici si politologi profesionisti. Cateva cuvinte rostite de mine, in fapt o invitatie la civilitate, au permis unor ziaristi si istorici de ultim ceas sa profereze lucruri inimaginabile si incalificabile. Sunt si suntem somati sa ne pronuntam nemijlocit, aici si acum, avem o datorie sacra si imperativa sa ne delimitam, sa infieram, sa stigmatizam. Epigonii lui Vadim reiau formulele magice gen “pupini” si “sinecuristi”. Observam infratiri stranii, aliante jenante, logodne obscene. Cred ca Andrei Plesu are dreptate: nimeni nu are dreptul sa impuna altcuiva cand, cum si unde sa scrie pe un anumit subiect. Cat priveste explozia de resentiment grobian a lui Cristian Tudor Popescu, nu pot decat sa-i multumesc lui Cristian Robu-Corcan pentru textul pe care il reiau mai jos. Cine doreste mai multe informatii despre CTP si cazul negationistului Roger Garaudy poate consulta Raportul Final al Comisiei Wiesel. Va gasi acolo lucruri extrem de intesante. Mentionez ca nu am fost membru al acelei Comisii.
Cum incepem? Cu “Hai sictir”?
de Cristian Robu-Corcan
(Obiectiv-Vocea Brailei, 28 iulie 2011)
“Hai sictir, Volodea!”. “Josnicia adusă pe lume în aceste zile de preşedintele profesorului Tismăneanu şi de profesorul Tismăneanu însuşi”. “Maximul jegoşeniei agitprop”. “Măi, războinicule, măi, ninja blog”. Cam în tonul şi spiritul acesta “polemizează” Cristian Tudor Popescu cu Vladimir Tismăneanu. Iar aici mă grăbesc să adaug un lucru semnificativ: dacă pot spune Profesorul Tismăneanu, nu prea ştiu ce să pun lângă Popescu. Dar, vorba aceluia
