- Cultural - nr. 815 / 2 Iulie, 2011 Flori de nisip, flori de cuvant… Captivanta, deschisa, provocatoare este cea mai recenta carte a Marianei Cristescu, Trandafirii desertului (Romania, mon amour), Editura Nico, Targu-Mures, 2011. Poezie? Proza poetica? Memorialistica? Ce se ascunde dincolo de titlu? – te intrebi, fiindca, in materie de scris, de la Mariana te poti astepta la orice. Gazetar "de scoala veche”, cu o vasta experienta in bransa, dublata de o solida biografie profesionala, autoarea se misca lejer si firesc in domenii dintre cele mai diverse, de la genurile gazetaresti – reportaj, ancheta, foileton, comentariu, interviu – la eseuri de critica literara, muzicala, de teatru si film, pictura, sculptura si arhitectura, politica si geopolitica, fiind, nicidecum in ultimul rand, o poeta sensibila si inzestrata. Cunoscand, asadar, gama larga a partiturii pe care evolueaza Mariana Cristescu, se putea banui, initial, ca Trandafirii desertului este un jurnal de calatorie prin cele pustiuri ale pamantului. Totusi, ce sa caute trandafirii in desert? Surprinderea si deruta sunt insa spulberate de autoare insasi: trandafirii de desert sunt niste conglomerate de gips si molecule de apa, care apar sub forma unor lamele perlate extrem de friabile, cu infatisare de trandafir. In "desertul” romanesc, omul de cultura, aceasta fragila si vulnerabila "floare de nisip” "reuseste singura metamorfoza miraculoasa: transforma griul in speranta si apa in cristal”. Titlul ne dezvaluie, iata, aceasta tulburatoare semnificatie metaforica, pe care se structureaza intregul volum, si care ii confera unitate si coerenta. Cartea propune o ampla varietate de subiecte; de aceea, o observatie ce se impune este diversitatea modurilor si formulelor de abordare, de unde si dificultatea si chiar imposibilitatea de a circumscrie volumul unei specii anume a publicisticii literare. Cronicile de car