ANIVERSARE: Nea Beni sarbatoreste anul acesta 55 de ani de la debutDe ce v-ati mutat la Arad?
De frica cutremurelor. Dar si pentru ca sotia mea e de acolo, pentru ca avem o casa pe Valea Muresului si o alta în Arad. Avem o gradina de un hectar si jumatate, în care am sadit oregano, coriandru, patrunjel, leustean, cimbru, rosii, cartofi, sfecla, morcovi, pastârnac, telina de tija, telina de radacina... Sunt specialist, dom'le! Mie de mic îmi placea în gradina foarte tare, sa vad eu plantutele cum se dezvolta. Tata îmi zicea „micul agronom".
Si nu v-a tentat sa va îndreptati spre agronomie?
Nu, pentru ca eram calat pe cântec. Ma urcam în câte un pom si cântam pâna mi se rupeau baierile gâtului. Si toata lumea zicea: „i-auzi, ala-i baiatul lui Luca". Atunci m-am îndreptat spre muzica, iar acum m-am întors la gradinarit.
VEDERE: În anii 1970, nea Beni zâmbea de pe cartile postale scoase la vânzare în tutungeriiPe vremea lui Ceausescu, lumea va primea cu pâine si sare. Cum sunteti primit acum? Mai vin oamenii cu câte o mica atentie, un peste, o damigeana, o maslina?
Da! În special cei din strainatate. De curând, în Italia, înaintea unui mare spectacol, pe care l-am tinut în fata a vreo 5.000 de spectatori, a venit la mine un admirator care distribuie fructe în toata Europa si m-a invitat sa merg la el sa iau niste fructe. Am crezut ca o sa o sa-mi dea un ciorchine de struguri, o portocala, si când colo, vad ca începe sa dea jos lazi cu portocale, cu mango... „Pai ce faci, omul lui Dumnezeu?", zic. Zice: „pentru dumneavoastra!" „Da-mi si-un tren!", i-am zis. Am luat pâna la urma ceva, asa, cât sa mâncam acolo. Oamenii sunt în continuare foarte draguti oriunde merg. Si ma bucura faptul ca în tara si peste hotare îmi stiu cântecele. Cânt împreuna cu sala, „Radu mamii", „Roata vietii", „Crâsmarita din Buzau", „Mâna caii, vizitiu!".
