Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă desfăşurarea, în perioada 1 – 29 iulie 2011, sesiunii pentru depunerea proiectelor de finanţare aferente Măsurii 322, submăsura d) „Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013.
Solicitanţii au la dispoziţie 155,94 milioane de euro pentru investiţii încadrate la submăsura d) a Măsurii 322, mai exact pentru refacerea şi modernizarea drumurilor comunale, podurilor şi podeţelor, afectate de inundaţiile care au avut loc în anul 2010. Aceştia pot primi până la 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru refacerea şi modernizarea infrastructurii rutiere, iar valoarea totală eligibilă a proiectului nu va depăşi 1,5 milioane euro, se arartă într-un comunicat de presă.
Depunerea proiectelor aferente Măsurii 322, submăsura d) se va face la Oficiile Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, zilnic, în intervalul orar 09:00 – 14:00.
Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este vineri, 29 iulie 2011, ora 12:00, conform Anunţului cererii de proiecte pentru Măsura 322 d), poate fi consultat pe pagina de internet www.apdrp.ro.
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă desfăşurarea, în perioada 1 – 29 iulie 2011, sesiunii pentru depunerea proiectelor de finanţare aferente Măsurii 322, submăsura d) „Investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013.
Solicitanţii au la dispoziţie 155,94 milioane de euro pentru investiţii încadrate la submăsura d) a Măsurii 322, mai exact pentru refacerea şi modernizarea drumurilor