Proaspăt venită la preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, Polonia nu are o soluţie pentru scoaterea din impas a negocierilor pentru aderarea Turciei la UE, care bat pasul pe loc din 2005, dar se va strădui să facă tot ce poate pentru a vedea nişte progrese în această direcţie, potrivit cotidianului turc Hurriyet Daily News.
Ambasadorul Poloniei la Ankara, Marcin Wilczek, a spus că „nu există formulă magică" pentru a putea face lucrurile să meargă mai repede: „Aceste lucruri se întâmplă de multă vreme. Unele state (n.r. cum ar fi Croaţia) au făcut mai multe progrese decât Turcia deoarece au negociat în aşa fel încât progresele au fost mai rapide. Sperăm să avem progrese şi în ceea ce priveşte negocierile Turciei cu UE. Vom face tot ce ne va sta în puţinţă în calitate de preşedinte al UE".
Turcia a început negocierile pentru aderare în 2005, însă de atunci şi până acum, nu a închis decât un singur capitol din cele 35. Croaţia a început negocierile în acelaşi timp, iar acum le-a încheiat pe toate şi este pregătită să adere la blocul comunitar în iulie 2013.
Unii diplomaţi europeni sunt optimişti în legătură cu posibilele progrese care ar putea fi făcute între liderii ciprioţi, la întâlnirea din 7 iulie de la Geneva, care va fi mediată de ONU. Insula Cipru este divizată, din 1974, în Ciprul turcesc care se află în partea de nord şi Ciprul grecesc, care se află în partea de sud. Dacă s-ar ajunge la o înţelegere în această dispută şi negocierile cu UE ale Turciei ar putea avansa, mai ales că Bruxellesul a îngheţat opt capitole după ce Ankara nu a reuşit să îşi deschidă porturile Ciprului grecesc, care din 2004, este şi membru al UE, mai scrie cotidianul turc.
„Acum se creează o oportunitate pentru negocierile din Cipru. Multe state UE nu vor să vadă o insulă divizată. Vrem să vedem un acord înainte ca Cipru să preia preşedinţia UE, în a doua jumă