Aproximativ 600 de micuţi au luat parte, în acest an, la Ziua Sugarului Sibian, organizată în muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
Cei mai mici vizitatori ai muzeului s-au întrecut la „Cross-ul bebe” şi „Cross-ul Bobocel”, dar şi în cadrul competiţiilor de miss şi mister.
Pentru părinţi, organizatorii au pregătit de asemenea două concursuri, respectiv „Mămica ştie tot” şi „Tăticul priceput”.
CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO DE LA ZIUA SUGARULUI
„Am participat la mămica ştie tot, o să participăm şi la crossul „Bobocel”. Am fost şi anul trecut şi ne-a plăcut, şi am revenit anul acesta. Venim pentru micuţi, pentru că le place să fie între copii, în aer liber, la iarbă verde”, a spusuna dintre mămici.
La final, câştigătiorii au fost recompensaţi cu premii, de organizatori şi sponsori. „Sunt foarte mulţi bebeluşi, i-am aşteptat, ne-am rugat să fie frumos afară, a fost. Sunt în jur de 600 de bebeluşi, iar premiile constau în jucării, scutece, creioane, păpuşele”, a spus Eliza Penciu, organizator al evenimentului.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: