Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploile, din nou la ordinea zilei. De marţi, vremea se încălzeşte uşor.

Publicat in Cotidianul, duminică 3 iulie 2011 ·

Vremea va fi mohorâtă, cu ploi, vânt şi temperaturi scăzute. În sudul şi în sud-estul ţării va ploua în averse, iar în celelalte regiuni ploile sunt mai restrânse. Cantităţile de apă pot depăşi 25 l/mp. Maximele se încadrează între 17 şi 25 de grade.

Vremea va fi mohorâtă, cu ploi, vânt şi temperaturi scăzute. În sudul şi în sud-estul ţării va ploua în averse, iar în celelalte regiuni ploile sunt mai restrânse. Cantităţile de apă pot depăşi 25 l/mp. Maximele se încadrează între 17 şi 25 de grade.

Duminică, vremea va fi din nou mohorâtă, cu ploi, vânt şi temperaturi scăzute pentru această dată: vorbim despre maxime între 17 şi 25 de grade. În sudul şi în sud-estul ţării cerul va fi acoperit de nori aproape întreaga zi şi temporar va ploua în averse, posibil însoţite şi de descărcări electrice. În celelalte regiuni, înnorările sunt temporare, iar ploile cad pe arii restrânse în Maramureş, în nordul Crişanei, în nordul Transilvaniei şi la munte. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi sunt condiţii de grindină. Vântul suflă slab şi moderat, dar se intensifică la munte şi trecător în timpul averselor.

În Capitală, vremea ne duce cu gândul la o zi de toamnă. Norii aduc ploaia încă de la primele ore ale zilei, iar la amiază mercurul din termometre nu trece de 18-19 grade.

La munte, vremea este în continuare rece pentru primele zile de iulie. Norii rămân pe poziţii deasupra tuturor masivelor şi plouă local. În nordul Carpaţilor Orientali şi în Carpaţii Meridionali cantităţile de apă pot atinge izolat şi 25 l/mp. Vântul suflă destul de tare în masivele nordice şi pe creste, iar temperatura aerului coboară cu câteva grade faţă de sâmbătă.

Ultima zi de weekend începe cu puţin soare, dar nu vă lăsaţi păcăliţi! Nu scăpăm de ploi nici pe litoral! Norii nu vor întârzia şi vin cu ploi însemnate cantitativ, însoţite chiar şi de fenomene elec

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 48 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Bărbatul acuzat că şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat și în judeţul Arad

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul M

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum 8 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 3 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum 2 ore
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Vremea

București
acum

27°
dum.

18°/35°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

25°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°