Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieşenii „science fiction“: lucrează în patru instituţii în acelaşi timp

Publicat in Adevarul, duminică 3 iulie 2011 ·

Unii medici de la spitalele din Capitala Moldovei sfidează piaţa muncii aflată în colaps şi adună lunar salarii din patru locuri diferite. Veniturile, care de cele mai multe ori depăşesc 10.000 de lei lunar, nu-i mulţumesc însă pe medicii care spun că sunt nevoiţi să muncească şi câte 14 ore pe zi.

Într-o perioadă în care toată lumea se plânge de lipsa locurilor de muncă, unii doctori ieşeni figurează ca fiind angajaţi şi în patru locuri diferite.

Profesorul Mircea Onofriescu spune că reuşeşte să-şi facă treaba „ca la carte“ la Maternitatea „Cuza Vodă“ pe care o manageriază, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) unde este profesor, la Clinica Omini unde conduce programul de fertilizare in vitro şi la cabinetul privat de ginecologie, după cum spune chiar el.

„Ziua este foarte încărcată pentru mine, dar secretul pentru a te descurca este să lucrezi în echipă. Eu am peste tot aceste echipe: la UMF, Omini, spital şi cabinet“, spune profesorul Onofriescu.

„Muncă subapreciată“

Deşi deţine locul I la capitolul venituri în lumea medicală ieşeană, respectiv 215.279 de lei într-un singur an, doctorul se plânge că banii nu sunt suficienţi. „Veniturile nu sunt nici pe departe pe măsura muncii pe care o depun. Actul medical şi cel didactic sunt subapreciate la noi în ţară“, completează Onofriescu.

Lucrează la stat şi la privat

Tot cu patru locuri de muncă, dar cu venituri substanţial mai mici figurează şi medicul Paul Sârbu. Acesta este doctor la secţia exterioară a Spitalului „Sfântul Spiridon“, predă studenţilor de la UMF, consultă de trei ori pe săptămână pacienţi la spitalul privat Arcadia şi are deschis şi un cabinet privat de ortopedie. Medicul susţine însă că veniturile sunt de până în 1.000 de euro lunar.

„La cabinetul privat merg foarte rar, cred că am avut doar doi pacienţi în ul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 18 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 33 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 57 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°