Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pauză la minge, liber la carte!» Vezi ce au făcut fotbaliştii la BAC!

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 3 iulie 2011 ·

Deşi examenul de Bacalaureat din acest an a fost cel mai slab din istorie, din cauza procentului uriaş de elevi care nu au reuşit să ia notă de trecere, fotbaliştii s-au descurcat rezonabil, majoritatea jucătorilor din primele două eşaloane reuşind să treacă peste dificilul "hop".

Din păcate, din diferite motive, un număr însemnat de sportivi nu a reuşit să se prezinte la probele de BAC. De exemplu, Ianis Zicu, deşi înscris, a fost nevoit să renunţe pentru că a fost convocat la turneul sud-american al echipei naţionale. Conform edu.ro, Ionel Dănciulescu nu s-a prezentat la probele scrise, deşi fusese prezent la probele orale şi la competenţele digitale. Un alt absent a fost portarul CFR-ului, Călin Tiuţ, care a mers în cantonamentul austriac alături de colegii săi.

Steliştii, la înălţime!

Foştii componenţi ai formaţiei Steaua II, Florentin Matei, Bogdan Prodea şi Vlad Lupeş, care au evoluat în sezonul trecut al ligii secunde, au reuşit să promoveze examenul. Mai mult, Matei a obţinut o notă excelentă la geografie, 9,20, care i-a facilitat obţinerea unei medii generale liniştitoare, 6,93.

Un alt junior care a trecut cu bine peste examen a fost Romario Benzar, una din tinerele speranţe propuse de Academia "Gheorghe Hagi" prin formaţia de liga secundă Viitorul Constanţa. Acesta a fost, probabil, cel mai constant dintre candidaţii menţionati: a luat 6,40 la istorie, 6,45 la română şi 6,50 la geografie!

De la BAC, direct la baraj!

Cel mai tânăr component al formaţiei Săgeata Năvodari, Theo Şamata, a obţinut note excelente: 8,60 la română, 8,10 la geografie şi 8,75 la istorie. Interesant este că tînărul, născut în 1992, a luat loc pe banca de rezerve în barajul pentru promovarea în Liga I, Săgeata - Voinţa 0-0, la doar o zi distanţă de la susţinerea ultimei probe de Bacalaureat!

Liga I a avut şi ea un promovat de seamă. Cristi Bud, v

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Fifor (PSD): Cea mai responsabilă decizie pe care Klaus Iohannis ar trebui să o ia ar fi să demisioneze din funcţia de preşedinte, pe 4 februarie

News.ro acum o ora
Social-democratul Mihai Fifor scrie miercuri pe Facebook că cea mai responsabilă decizie pe care Klaus Iohannis ar trebui să o ia ar fi să demisioneze din funcţia de preşedinte, pe 4 februarie, iar astfel calendarul constituţional pentru organizarea

AUR a decis oficial să îl susțină pe Călin Georgescu la prezidențiale

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Naţional de Conducere (CNC) al Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a decis, miercuri, ca, în perspectiva organizării unei alte runde de alegeri prezidenţiale, partidul să-l susţină în continuare pe Călin Georgescu. Potrivit unui comunic

Doi morţi în Germania, într-un atac cu cuţitul într-un parc la Aschaffenburg, în Bavaria. Un bărbat de 41 de ani şi un băiat de doi ani, ucişi în Parcul Schöntal. Un afgan de 28 de ani, reţinut. Alte două persoane, ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
Două persoane - inclusiv un copil în vârstă de doi ani - au fost ucise într-un atac cu cuţitul la Aschaffenburg, în Bavaria, în sudul Germaniei, anunţă poliţia locală, care precizează că a arestat un suspect, relatează AFP. Atacul - ale cărui motiva

Cutremur azi, 22 ianuarie 2025, în județul Galați

Libertatea acum 31 minute
Un cutremur s-a produs miercuri după-amiază, în judeţul Galaţi, la o adâncime de 5 kilometri, anunţă Institutul pentru Fizica Pământului.

A murit Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986

Mediafax acum 5 ore
Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă regretul faţă de dispariţia lui Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, care s-a stins marţi, 21 ianuarie, la vârsta de 84 de ani. „Teoharie Coca-Cosma rămâ

Nicuşor Dan: Un bloc cu 523 de apartamente va fi consolidat printr-o metodă inovativă, fără relocarea tuturor locatarilor

G4Media acum 3 ore
Un bloc cu 523 de apartamente situat pe str. Gării de Nord nr. 6-8 urmează să fie consolidat cu ajutorul unei soluţii inovative, astfel încât să nu fie necesară relocarea tuturor locatarilor, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan, transmite Agerpre

Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, consideră că sporul de antenă de 15% pentru expunerea la radiaţii trebuie eliminat complet. Soluţia logică nu este compensarea financiară, ci rezolvarea cauzei - eliminarea antenelor care produc radiaţii.

Donald Tusk cere Europei să se înarmeze, dacă vrea să supraviețuiască: „Ridicați capul și nu vă întrebați ce pot face SUA pentru voi”

Libertatea acum 31 minute
Premierul polonez Donald Tusk, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială Consiliului UE, a îndemnat miercuri statele membre UE să ia în serios cererea noului preşedinte american Donald Trump cu privire la creșterea cheltuielilor de apărare la 5% d

Mexicul ridică adăposturi temporare la graniţă pentru a se pregăti pentru expulzări în masă din SUA

G4Media acum o ora
Autorităţile mexicane au început să ridice adăposturi de corturi gigantice în localitatea de graniţă Ciudad Juarez spre a se pregăti pentru un posibil val de mexicani deportaţi, după ce preşedintele american Donald Trump a promis expulzări masive, t

Bulgaria, îndemnată să cumpere rafinăria Lukoil, pentru a preveni monopolul rusesc

Adevarul acum 23 minute
Experții în energie și economiștii au îndemnat guvernul bulgar să ia în considerare achiziționarea rafinăriei Lukoil din Burgas, ca urmare a preocupărilor tot mai mari privind viitorul proprietar al instalației.

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

2°/10°
vin.

4°/10°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/8°
vin.

2°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/3°
joi

0°/5°
vin.

3°/7°
sâm.

1°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/3°
joi

1°/10°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/9°