Rezultatele catastrofale ale bacalaureatului din acest an scot la iveală ceva care îţi dă fiori pe şira spinării.
Ca jurnalist de teren, care a acoperit ani de-a rândul domeniul educaţional, am scris despre fraudele masive din centrele de bacalaureat. Am avut probe jurnalistice clare potrivit cărora chiar şi olimpicii internaţionali au fost lăsaţi să copieze. În acest an Ministerul Educaţiei a decis să înăsprească regulile de organizare a examenului, iar procentele de promovabilitate s-au înjumătăţit în mai multe judeţe faţă de anul trecut. Este bacalaureatul cu cele mai slabe rezultate din istorie!
Ministrul Daniel Petru Funeriu face din aceste măsuri cât se poate de normale o temă de bravură electorală şi îi acuză pe foştii miniştri din USL. Dincolo de deciziile pozitive privind corectitudinea examenului pe care ministrul nu era capabil să le ia dacă nu erau în minister experţi gen Liliana Preoteasa, domnia sa nu conştientizează sinistrul din spatele rezultatelor dezastruoase.
Generaţia etnobotanistă, generaţia cool, generaţia tupeului îşi arată valoarea. Viitorul României depinde de nişte rataţi incapabili să treacă examenul de maturitate. Cum vor putea aceştia să devină medici, ingineri, economişti care să scoată această ţară din sărăcie? Nu e suficent că suntem din ce în ce mai săraci, acum suntem şi din ce în ce mai proşti.
În loc să piardă vremea cu mesaje electorale agramate, tânărul ministru al Educaţiei ar trebui să se întrebe dacă aceşti copii mai au de la cine învăţa.
Dascălii adevăraţi fug de şcoală ca dracu de tămâie pentru că şi-au găsit joburi plătite pe măsura valorii lor în sistemul privat. Cadrele didactice reprezintă cea mai lovită categorie de bugetari la capitolul tăieri de venituri. Prin urmare pe aceşti copii au rămas să îi înveţe carte acei indivizi care la rândul lor au copiat la examenele de