Delta este, de departe, cea mai mare \"minune\" a ţării noastre, motiv pentru care, indiferent dacă pescuieşti ori nu, merită vizitată cel puţin o dată în viaţă.

1 /.

Într-o vineri dimineaţă, soarele încă dormea şi echipa EVZ era gata de aventura din Deltă. Oprim în Obor pentru a ne dota arsenalul cu momeli şi monturi ce sunt total diferite de cele folosite pentru pescuitul staţionar.

Nerăbdători să ajungem la pontonul din Murghiol, unde trebuie să abandonăm maşina şi să ne însuşim o barcă cu mai puţini cai-putere, aproape că nici nu simţim cei 320 de kilometri parcurşi în aproximativ 4 ore. Plimbarea de o oră până la Sf. Gheorghe pe Dunăre şi canalele ei, este fascinantă chiar şi pentru o persoanăcare nu are nicio tangenţă cu pescuitul. Pe maluri sunt corturi cu "nebuni" de pescari, care sunt "abandonaţi" cu zilele, de parcă ar fi forţaţi să facă lucrul asta.

Probabil îi scot din minţi unii care deţin, nu le poţi zice bărci, ci adevărate iahturi care dezvoltă atâţia cai-putere de ar fi invidios şi un Volkswagen Golf R32. Şi asta pentru că trec atât de aproape că, de multe ori, le rup firele lansetelor. S-au obişnuit însă şi cu mârlănia asta ieftină. E clar, în Deltă uită de faptul că banca îi aleargă de parcă ai fi omorât pe cineva, uită de şeful care îi întreabă de ce poartă bască, când ei nu poartă, sau de nevasta care le pune aspiratorul în braţe de câte ori vrea să iasă cu fetele la shopping.

Prima partidă, dezamăgitoare

Ajunşi la complexul cu vile, ne cazăm repede, luăm o gustare şi în 30 de minute deja suntem în barcă. Ne băgăm pe canale şi cănăluţe, să căutăm "răpitoru’", facem febră la bicepşi de la atâtea lansări, dar degeaba. Ştiuca, bibanul, avatul sau orice altceva care se "hrăneşte" cu năluci, voblere, linguriţe nu aveau să ne satisfacă pofta nebună de a simţi vibraţiile unui dril.

Ne întoarcem cu coada între picioare,