Dacă-mi băgam degetele în priză din greşeală şi tot nu m-aş fi simţit atît de rău electrocutat ca după ştirea că rezultatele de anul ăsta la, fără aluzii, Bac sînt cele mai proaste din istoria învăţămîntului românesc. Văd la televizor comentatori care dau moartea pe sistem, pe profesori, pe părinţi, dar nu suflă o vorbă despre liceenii care au picat examenul. E adevărat că sînt prea mulţi ca să arunci vina în primul rînd pe ei. Totuşi, dacă tot ne dăm cu părerea, măcar să începem de unde trebuie. Elevii nu mai pun mîna pe carte! zice un profesor universitar. Sînt demotivaţi! susţine un psiholog. Au prea multe preocupări extraşcolare!, l-am auzit dîndu-şi cu părerea pe un sociolog. Aşa o fi, dar cînd de la licee întregi nici măcar un singur candidat n-a reuşit să ia Bacul, ce se întîmplă la liceele alea? Toţi candidaţii sînt tîmpiţi? Toţi, dar toţi, n-au chef să se atingă de carte? Toţi sînt copleşiţi de preocupări extraşcolare?
Dacă n-au fost în stare să ia Bacul, cum de au trecut dintr-o clasă în alta? Ce-au făcut în clasa a XII-a? Cum au luat premii premianţii care n-au reuşit să ia note cît să treacă de acest examen? De-abia de-aici putem discuta şi despre sistem şi despre profesori şi despre tot ce mai vreţi.
Se ştia, printre elevi, că poţi copia la Bac? Se ştia. Aşa că de ce să te mai omori cu învăţatul. Dar premianţii ar fi avut nevoie să copieze? Teoretic, nu. Şi-atunci cum de au picat la examen? Nu cumva din cauză că au avut profesori proşti sau care şi-au bătut joc de meseria lor? Nu cumva din cauză că cei care-i demotivează sînt cei care ar trebui să-i motiveze? Dacă eu, părinte, văd acasă că progenitura mea aduce note mari, mă mai apuc să-i iau meditator, asta dacă am cu ce?
Cînd copiii mei erau la liceu m-am uitat prin manualele lor de română. Am scris un articol împotriva unuia dintre ele, opera unui inspector şcolar Marin Iancu, ca
