Săgeata Năvodari şi Voinţa Sibiu, formaţie la care târgumureşeanul Darius Miclea deţine funcţia de antrenor secund, au terminat sâmbătă la egalitate, scor 0-0, în prima manşă a barajului pentru promovarea în Liga 1. „A fost un meci pe care l-am abordat cu gândul să nu primim gol şi să nu pierdem. Desigur, am şi atacat, am avut câteva oportunităţi de a marca, la fel cum au avut şi ei vreo două ocazii de gol”, a declarat Darius Miclea.
Partida decisivă va avea loc miercuri, 6 iulie, de la ora 18.00, la Sibiu, câştigătoarea „dublei” urmând să obţină promovarea. „Suntem la doar 90 de minute, poate 120, de promovare. Meciul va fi la fel de greu, şansele sunt de 50 – 50%. Sper ca ajutorul publicului şi avantajul terenului propriu să fie decisive pentru a obţine victoria şi totodată promovarea în Liga I”, a adăugat Darius Miclea.