Ceea ce mă bucură enorm, imens şi deformat la Rapid e politica vizibilă a lui Răzvan de a pune accentul pe români.
Nu că aş fi xenofob, dar nu văd rostul esenţial al unui campionat colorat, cosmopolit. Nu suntem nici Italia, Spania ş.a. să avem capacitatea financiară de a aduce superjucători. Luăm semiştifturi. Italia e Scala di Milano. Ea poate să aducă o soprană de coloratură mondială sau un megatenor; noi, giuleştenii, nu! Aruncăm bani pe fereastră. Plus blocarea psihică a copiilor, juniorilor, rezervelor, îndeobşte rapidişti, care nu mai au şanse să joace la echipa LOR. Deja au plecat mulţi spre nicăieri, şi zău mi se rupe sufletul! Să aduci tu în locul lor un nesimţit care fuge de la echipă, sau altul care sfidează tot şi nu vine la pregătire decât când pohteşte intestinul lui gros, asta se poate!? Dar, cine Dumnezeu ar mai beneficia de comisioane, dacă nu ar fi străinii?
Ce comision să fluturi, să încasezi pe Alex Ioniţă din Giuleşti-Sârbi? De asta eu - până la sosirea lui Răzvan - m-am pronunţat şi rămân împotriva străinilor. Ca principiu. Prin noi înşine, neică! Şi aici se pricepe Rada. El ştie toţi copiii, că i-a păstorit cu Drăghici şi Damaschin. Au muncit degeaba!? Apoi, îmi amintesc de vremurile lui Peseiro: striga galeria „ruşine să vă fie!, afară din Giuleşti!" Şi nimeni nu pricepea ce se spune.
Pentru ei vuietul ăla era un fluid ca un vânt dinspre deşert şi lătratul de coioţi. Zău, să-i mai lăsăm pe străinezi. Nu zic de un Bozovici, devotat, nici de unu-doi brazilieni giuleştenizaţi, dar să nu mai fie ei majoritari. Să fim cu Pancone, Herea, Alexa, Apostol, Surdu. Români sadea. Şi viitori campioni...
