Această pericopă evanghelică este un text greu. Dacă astăzi s-ar fi aflat aici un om care n-a mai călcat niciodată în biserică şi ar auzi pentru prima oară aceste cuvinte, s-ar putea scandaliza, spunând: Iată o religie care învaţă pe oameni să nu muncească! Iată un Dumnezeu care-i îndeamnă pe oameni să nu se îngrijească ce vor mânca şi cu ce se vor îmbrăca. Adică, să lenevească, aşteptând să le pice de undeva proverbiala pară mălăiaţă; să plouă, adică, cu mâncare, îmbrăcăminte şi cu toate celelalte lucruri de care avem nevoie aici pe pământ, fără a ne îngriji nicio clipă de ele.
Ei bine, nu este aşa! Şi, după cum există o ştiinţă care ne învaţă raportul dintre cifre, numită Matematică; aşa cum există o ştiinţă a corpurilor cereşti, care ne învaţă mişcarea şi tainele acelora, numită Astronomie; aşa cum există o ştiinţă a particulelor mici, a moleculelor, a atomilor, din care sunt constituite toate lucrurile din jurul nostru, numită Chimie, aşa cum există ştiinţa numită Fizică etc, - toate ştiinţele de pe pământ -, există şi o „Ştiinţă", numită Teologie, care ne învaţă astăzi până şi lucrurile cele mai elementare: cum să privim - prin prisma învăţăturii lui Dumnezeu - hrana, băutura, îmbrăcămintea şi, în general, cum să privim toate aceste lucruri, până la un punct absolut necesare existenţei noastre. Ea este învăţătura despre Dumnezeu, dar şi despre cum să-I plăcem Lui şi, în acest sens ne învaţă astăzi cum să abordăm viaţa aceasta cu toate nevoile ei: hrană, îmbrăcăminte şi celelalte griji.
Citeşte mai mult pe www.razbointrucuvant.ro
Această pericopă evanghelică este un text greu. Dacă astăzi s-ar fi aflat aici un om care n-a mai călcat niciodată în biserică şi ar auzi pentru prima oară aceste cuvinte, s-ar putea scandaliza, spunând: Iată o religie care învaţă pe oameni să nu muncească! Iată un Dumnezeu care-i îndeamnă pe oameni să nu se îngri