Asemenea galeriilor de suporteri supăraţi că arbitrul nu a închis ochii la un fault în careu, prima reacţie a multor elevi, profesori şi televiziuni de ştiri la auzul rezultatelor dezastruoase de la Bacalaureat a fost să-i ureze voalat ministrului Educaţiei ceea ce elevii nefericiţi ai unui liceu din Timişoara i-au trântit pe şleau cu vopsea verde, pe un perete: "M..e Funeriu!".

Daniel Funeriu nu e vreun Spiru Haret. Ar merita astfel de urări groase pentru faptul că a introdus haosul în sistemul universitar, folosind metode pompieristice, lipsite de o evaluare a consecinţelor imediate, la fel cum şeful său de la Guvern, Emil Boc, a dat peste cap sistemul social, taxele şi impozitele sau buna funcţionare a ordinii publice şi administraţiei. Cu intenţii bune, au pavat drumul spre iad. La limită, aceeaşi urare i-ar putea fi adresată acestui personaj care, din postura de ministru al Educaţiei, dă cu oiştea în gard de la tribuna Parlamentului, făcând dintr-un prea frumos substantiv de genul masculin un indecis neutru.

Daniel Funeriu nu merită însă jigniri şi acuze pentru că, în al doilea an consecutiv, producţiile-record de promovabilitate la Bacalaureat au început să dispară. Nu poţi să te superi pe el pentru că un examen crucial a încetat să mai semene cu o bandă rulantă de indulgenţe, menite să mascheze incompetenţa profesorilor şi nivelul submediocru al multor tineri care termină liceul fără să poată scoate un 5 la limba română.

Poţi să te superi pe Funeriu că a dat şcolii aromă de puşcărie, după ce a instalat camere de luat vederi în sălile de clasă, pentru a supraveghea examenele. Stresaţi copiii, domnule ministru, nu se pot concentra în condiţiile acestea şi iată ce note mici au luat la Bac, i-au reproşat unii. Unde sunt vremurile în care fiecare comisie de Bacalaureat se bucura de adevărate festinuri, lipsite doar de purcei la proţap şi băuturi