Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dezastru la Bacalaureat: Peste 2.500 de elevi din Alba au fost declaraţi respinşi la sesiunea de BAC 2011. Vezi de unde poţi afla notele

Publicat in Alba24, duminică 3 iulie 2011 ·

Cei aproape 4000 de elevi din Alba înscrişi la sesiunea de Bacalaureat 2011 au aflat, duminică, dacă vor deveni sau nu studenţi începând din această toamnă. Aceştia au susţinut vineri ultima probă scrisă la alegere potrivit specializării sau profilului pe care l-au urmat iar cele două zile până la afişarea rezultatelor nu au fost, cu siguranţă, lipsite de emoţii.

Ministerul Educaţiei a publicat pe internet, sâmbătă seara, rezultatele finale la examenul de Bacalaureat din acest an. Notele obţinute de absolvenţii de liceu care au susţinut anul acesta BAC-ul pot fi aflate de pe portalul bacalaureat.edu.ro

Rezultatele pot fi sortate alfabetic şi în funcţie de media obţinută, iar rezultatele pe judete şi pe unităţi de învăţământ pot fi consultate pe Rapoarte Bacalaureat. Deasemenea, pe siteul Calificativ.ro puteţi afla rezultatele pe măsură ce acestea vor fi updatate.

Elevii nemulţumiţi de notele primite vor putea depune contestaţii luni iar rezultatele finale vor fi afişate în 8 iulie. Reamintim că, în judeţul Alba, 147 de elevi au absentat de la ultima probă a examenului de Bacalaureat, iar 4 au fost scoşi din examen pentru tentativă de fraudare.

În total, în Alba 11 elevi au fost eliminaţi după ce au fost prinşi că au copiat. Sesiunea de Bacalaureat din acest an a fost poate cea mai exigentă din punct de vedere al sancţiunilor aplicate, dar şi al mijloacelor folosite pentru a preveni încercările tinerilor de fraudare. Aceştia au fost atenţionaţi din timp că vor fi supravegheaţi cu camere video, dar chiar şi aşa au existat totuşi şi curajoşi. Metodele preferate ale elevilor pentru a se “inspira” au fost handsfree-ul, telefoanele mobile performante, dar şi tradiţionalele copiuţe.

Potrivit reprezentanţilor ISJ Alba, un total de 2.507 elevi au fost declaraţi respinşi la nivelul judeţului Alba, la această sesiune de Bacalaureat, iar 1.566 de el

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 26 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 40 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 44 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 12 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°