Antrenorul lui Dinamo, Liviu Ciobotariu, s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei după victoria cu 2-1 din meciul amical cu FC Basel, campioana Elveţiei.
"Sunt mulţumit de joc, de modul în care ne-am organizat. Am stat foarte bine pe teren, mai ales în apărare. Sunt mulţumit că am marcat două goluri, dar am luat iar uşor gol. A fost un joc amical, probabil ca altfel stăteau lucrurile daca era oficial. Mai avem mult de tras până a ajunge într-o condiţie foarte bună", a spus Ciobotariu.
Tehnicianul nu se gândeşte că ar putea fi schimbat, spunând că, deocamdată, el este cel care decide la echipă: "Daca sunt aici, sunt antrenorul lui Dinamo. Vorbesc cu Dinu de două, trei ori pe zi, este omul de care am nevoie, ne ajută foarte mult. Dar trebuie să acceptăm realitatea: când primim gol, toată echipa este de vină, nu doar un jucător" a declarat Liviu Ciobotariu după meciul cu Basel, câştigat cu 2-1."
Dinamo a învins FC Basel, într-un meci amical disputat în Austria, prin golurile marcate de Dănciulescu (5) şi Ţucudean (88).