Întâmplarea că dl ministru al Educaţiei Naţionale a eşuat public în stabilirea corectă a genului unui substantiv a coincis cu apariţia oficială a ordinului ministerial referitor la condiţiile numirilor de conferenţiari şi profesori universitari. După unii, între cele două noutăţi nu sunt niciun fel de legături. După alţii, dimpotrivă.

Prompte, mass media au stabilit că incidentul gramatical care a dezvăluit cunoaşterea aproximativă de către potentat a limbii române nu este unul izolat, în seara aceleiaşi zile el continuând să inoveze riscat („lapsuri" în loc de lapsus-uri). Odată stabilit acest lucru, dl. Funeriu a intrat în galeria oamenilor politici cu o instrucţie lingvistică precară, alături de dl. Almanache şi domnişoara Succesuri; cu o distincţie suplimentară, totuşi, de vreme ce era vorba despre însuşi marele reformator al Educaţiei unei naţiuni. Din acest top el va fi greu de eliminat, într-o ţară care, orice s-ar zice, se mândreşte cu poezia care începe cu versul „Limba noastră-i o comoară...".

Aşa cum va fi fiind ea, folclorică sau gata mereu să îşi însuşească pripit o neologistică redundantă, provenită din feluritele mode ale istoriei - fanariotism, franţuzism, americanism ş.a. -, româna se dovedeşte, scrutată cu un pic de atenţie, ca fiind o limbă complexă, deloc simplă şi aproximativă, de o mare bogăţie de vocabular şi, implicit, de nuanţe. Nu este de mirare că, pentru cei care îi admiră modulaţiile în opera lui Eminescu, Argezi, Mateiu Caragiale sauNichita Stănescu,şi încă pe fundalul noilor agresiuni cauzate de importurile fără limite (simple „daunlodări" datorate noilor „targheturi" sincroniste şi intenţiilor de „apgradare"), Vanghelia, Eba şi Funeriu rămân de pomină; ridicoli, dar şi iritanţi, ca un mujdei aplicat peste o tartă cu mere şi frişcă.

Ca şi cum nu ar fi fost destul atât pentru dobândirea şi consolidarea