Şi noi ce-am vrea? Să ne dea ruşii Basarabia înapoi?

Polonia, ţara care a preluat preşedinţia Uniunii Europene, privită astăzi cu admiraţie şi chiar cu invidie de partenerii ei europeni, a suferit enorm de pe urma URSS, în anii comunismului. România a suferit poate la fel de mult, dar mai ales din cauza românilor. Gulagul românesc a fost administrat de români, reeducarea de la Piteşti a fost opera românilor, naţional-comunismul ceauşist a fost o licenţă pur românească.

Şi atunci, cum se face că Polonia dezvoltă astăzi relaţii normale - şi profitabile - cu Rusia, în timp ce România se aruncă într-un război diplomatic cu Moscova? Preşedintele Băsescu afirmă că, dacă ar fi trăit acum 70 de ani, ar fi mers cu Hitler împotriva URSS. Polonia, îmsă, l-a avut ca invitat de onoare la reuniunea anuală a diplomaţiei pe ministrul de Externe al Rusiei. Şi asta, după momentul delicat al prăbuşirii avionului cu preşedintele polonez la bord, înainte de comemorarea de la Katyn.

Se predă, oare, Polonia ruşilor, în timp ce România lui Băsescu se ţine băţoasă pe culmile Carpaţilor? Nicidecum. Polonia şi nu România este cea care a lansat Parteneriatul Estic, instrument menit a apropia ţările din „vecinătatea apropiată" a Rusiei de standardele europene. O iniţiativă care enervează Moscova şi de care Republica Moldova profită din plin. Polonia este cea care a lansat dimensiunea militară a Grupului de la Vişegrad - o contrapondere la scăderea interesului american în regiune, pe fondul unei politici tot mai active a Rusiei în regiune. Curios, România nu este chemată în această structură. Cum, noi, care-i înjurăm pe ruşi direct de la Cotroceni? Ei bine, da. Ce ciudat: Ungaria, Cehia şi Slovacia, care au cunoscut direct agresiunea URSS, în 1956, respectiv 1968, şi care astăzi sunt în Grupul Vişegrad, se înţeleg cu Moscova mult mai bine decât România. Să fi uitat ei istor