Trăim un timp fascinant şi straniu, în care se­cre­tele cele mai bine păzite de secole încoace plu­tesc libere, dar fragmentate, pe internet. Orice cu­ri­ozitate ţi se năzare, orice întrebare îţi apare pe ne­aş­teptate în minte, soluţia se impune de la sine, facilă ca un automatism mental: deschizi cal­cu­latorul, te întorci spre Google, scrii câteva cu­vin­te (zise „cheie”) într-o înşiruire mai mult sau mai puţin întâmplătoare, click! şi o avalanşă de in­for­maţii complet destructurate se revarsă nes­tân­je­nit în faţa ochilor.

Kabbalah, Rig-Veda, Upanisad, Tantra, Yoga, Fi­lo­calia – cuvinte considerate altădată tabuuri cul­turale, dar mai ales spirituale, par dezmoşte­nite cu maximă uşurinţă internaută de aura lor se­cu­lară, mistică şi misterioasă.

Dar abundenţa informaţională este doar o p­e­riculoasă iluzie care se limitează de cele mai mul­te ori la o descriere superficial-spectaculoasă a ceva ce nu poate fi practic descris în cuvinte.

Isihasmul este şi el un drum spiritual, deci are şi el un loc rezervat pe această listă.

S-a vorbit şi se vorbeşte mult despre practicile spirituale orientale. Mai puţină lume cunoaşte faptul că există un astfel de drum şi în ortodo­xie, un drum al cărui început merge înapoi în istorie peste 1.500 de ani şi se numeşte isihasm sau me­ditaţia creştină.

Termenul vine de la grecescul hesychia, care în­seamnă „tăcere, linişte, liniştire, concentrare in­terioară”.

O definiţie a isihasmului poate fi enunţată şi ca o „tradiţie ascetică începând din secolele IV şi V, de căutare a Împărăţiei cereşti înăuntrul omului”. Nouă secole mai târziu, practica „rugăciunii ne­întrerupte” a devenit, pe Muntele Sf. Athos, o miş­care de renaştere spirituală.

Metoda nu pare să aibă în sine nimic specta­culos şi ea constă în introducerea metodică şi sis­tematică a Rugăciunii lui Iisus sau Rugăciunea inimii (orat