Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei pescari din Florida au capturat un calamar gigant. VIDEO

Publicat in Gandul, duminică 3 iulie 2011 ·

Cu toţii ştim că pescarii au tendinţa de a exagera atunci când vine vorba despre capturile lor impresionante. Cu toate acestea, unele dintre poveştile pescăreşti sunt chiar adevărate, aşa cum este şi cazul a trei pescari din Stuart, Florida, care au avut parte de o surprinză uriaşă.

Ei au capturat un calamar uriaş, o moluscă asemănătoare sepiei, informează The Huffinghton Post. Această specie măsoară în mod normal câţiva centimetri, dar calamarul prins de cei trei bărbaţi avea puţin peste şapte metri, ceea ce înseamnă că era un exemplar uriaş. "Era ceva ce nu am mai văzut niciodată în vieţile noastre", a declarat Robert Benz, unul dintre pescari.

Calamarul uriaş cântărea peste 90 de kilograme şi a fost descoperit de cei trei bărbaţi plutind mort în apele Atlanticului. Molusca gigantă este o creatură misterioasă, iar specialiştii susţin că acestă specie este rar întâlnită în apele Atlanticului.

"Nimeni nu are încredere într-un pescar", a precizat Benz, povestind cum, împreună cu tovarăşii lui, au scos creatura din apă, au adus-o la ţărm şi au pus-o într-un bazin portuar pentru a afla dacă cineva a mai văzut ceva asemănător. Dar nimeni nu mai văzuseră un calamar atât de mare.

Deşi molusca uriaşă a uimit pe toată lumea, astfel de specii pot creşte chiar şi mai mari de atât. Ellie Van Os, directorul Societăţii Oceanografice din Florida a declarat că un calamr poate ajunge şi la 14 metri lungime şi să cântărească până la o tonă.

Cu toţii ştim că pescarii au tendinţa de a exagera atunci când vine vorba despre capturile lor impresionante. Cu toate acestea, unele dintre poveştile pescăreşti sunt chiar adevărate, aşa cum este şi cazul a trei pescari din Stuart, Florida, care au avut parte de o surprinză uriaşă.

Ei au capturat un calamar uriaş, o moluscă asemănătoare sepiei, informează The Huffinghton Post. Această specie măsoară

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imperialul David Popovici: al doilea cel mai bun timp din istorie în proba regină! Doar Zhanle Pan e sub el

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
în proba de 100 de metri liber la Campionatele Europene U23. Înotătorul român a fost de-a dreptul irezistibil, oprind cronometrul la 46,71 secunde, un nou record european și al doilea cel mai bun timp din istorie pe această distanță, doar sub cel re

Paul Stănescu spune că nu va merge la Curtea de Conturi: „Nu am cerut și nu am acceptat nicio funcție”

HotNews acum 3 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, susține că nu el va fi următorul președinte al Curții de Conturi, funcție pe care Mihai Busuioc a lăsat-o liberă pentru a deveni, la propunerea social-democraților, judecător al Curții Constituționale a Româ

Zeci de mii de sârbi au manifestat la Belgrad pentru a cere alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Zeci de mii de studenţi şi protestatari anticorupţie s-au reunit sâmbătă la Belgrad, cerând alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic, relatează agenț

Ministrul Economiei: Pentru industria de apărare începe să apară o luminiţă la capătul tunelului / Contează foarte mult cum se mişcă România

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat, sâmbătă, că pentru industria de apărare începe să apară „o luminiţă la capătul tunelului”, însă contează foarte mult cum se mişcă România în perioada urmă

Mesaje de Sfinții Petru și Pavel. Urări de „La mulți ani!” unice pentru cei dragi care se serbează

Cancan acum o ora
Pe 29 iunie, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, două dintre cele mai importante personalități ale Bisericii. Este o zi cu cruce roșie în calendar, în care numeroși români își serbează onomastica. Dacă ai rude, prie

Ce se întâmplă la Salina Praid. Ministrul Economiei avertizează: „Posibil să se transforme într-un lac”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, acuză conducerea companiei de stat Salrom că nu tratează cu seriozitate lucrările de deviere a râului Corund, care a provocat inundarea Salinei Praid. Noul ministru al Economiei susține că directorul Salrom nu monit

Nunta lui Jeff Bezos și Lauren Sanchez. Zece imagini de la evenimentul exclusivist din Veneția

HotNews acum 12 ore
Weekendul extravagant al nunții lui Jeff Bezos și Lauren Sánchez în Veneția s-a încheiat cu o ceremonie privată și exclusivistă pe pitoreasca insulă San Giorgio Maggiore. Situată în cartierul San Marco, insula a oferit un decor izolat, dar spectacul

Un tânăr de 18 ani a murit electrocutat în timp ce cânta la o vioară electrică

HotNews acum 12 ore
Un tânăr de 18 ani, din Padeș, a murit după ce s-a electrocutat în timp ce cânta la o vioară electrică, într-o locuință din Aninoasa, informează, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, conform Agerpres. Potrivit unui

Medicii care pleacă mai devreme de la spital pentru a lucra la privat riscă să rămână fără loc de muncă

Botosani News acum 6 ore
Ministrul Sănătății anunță măsuri dure pentru medicii care nu-și respectă programul complet la spitalele de stat. O ordonanță de urgență i-ar taxa pe cei care chiulesc de la stat și se duc să-și continue programul la privat, inclusiv cu desfacerea c

Unul dintre primarii de sector văzuți cu șanse mari la Primăria Capitalei exclude candidatura: „În niciun caz”

HotNews acum 9 ore
O candidatură în alegerile actuale care vor fi convocate pentru a alege noul primar general după vacantarea funcției de către Nicușor Dan nu este luată în calcul pe motiv că mai are proiecte de terminat la Primăria Sectorului 4, a declarat Daniel Bă

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/29°
mie.

17°/29°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/27°
lun.

16°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/27°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

18°/27°
lun.

18°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

17°
dum.

16°/33°
lun.

19°/37°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°