Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viktor Orban reales la al XXIV-lea Congres

Publicat in Adevarul, luni 4 iulie 2011 ·

La cel de-al XXIV-lea congres al Fidesz, premierul Viktor Orban a fost reales în funcţia de preşedinte al partidului cu 99,7 la sută din voturi. Numai patru persoane din cei aproximativ 1.500 de delegaţi i-au şters numele de pe buletinul de vot, relatează presa din Ungaria.

Orban a fost singurul candidat pentru acest post. În mijlocul ovaţiilor celor prezenţi după comunicarea rezultatului, premierul a mulţumit pentru încrederea acordată. El a arătat că în ultimii 10 ani partidul a învăţat că nu trebuie să lupte pentru ideologii, ci pentru Ungaria, pentru oameni şi trebuie adus clar la cunoştinţa lumii că ungurii nu suportă ca alţii să le comande, indiferent cine ar fi, chiar şi stânga din ţară şi din străinătate.

Potrivit lui, în Ungaria se poate vorbi despre democraţie numai dacă el şi formaţiunea sa se află la putere. „Avem curajul să ne confruntăm cu oricine şi pentru orice dacă interesele Ungariei o cer", a arătat el. Referindu-se la preşedinţia ungară a UE, Orban a afirmat că sarcinile au fost îndeplinite şi s-a reuşit respingerea atacurilor, „I-am pus la punct pe arţăgoşii din Parlamentul European", a spus premierul Ungariei.

În continuare, el a vorbit despre "lichidarea privilegiilor", cu referire, printre altele, la măsura retroactivă de desfiinţare a pensionării anticipate pentru membrii organelor de ordine care „iau banii contribuabililor şi pensionarilor" şi a promis îmbunătăţirea situaţiei rromilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunţă un ordin executiv care va duce la scăderea cu 30% până la 80% a preţului medicamentelor

News.ro acum 27 minute
Preşedintele american Donald Trump a anunţat pe Truth Social că va semna luni, la ora 13:00 GMT, un ordin executiv care va duce, în opinia sa, la reducerea preţurilor medicamentelor eliberate pe bază de reţetă în SUA cu 30% până la 80%, relatează AF

Guvernul britanic îşi dezvăluie planul „radical” de reducere a imigraţiei

News.ro acum o ora
Guvernul laburist britanic al lui Keir Starmer prezintă luni o foaie de parcurs cu „măsuri radicale” pentru reducerea imigraţiei, într-un moment în care Marea Britanie vede cum extrema dreaptă urcă în sondaje. Ca dovadă a mizei în joc, premierul îns

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 9 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

OpenAI negociază cu Microsoft pentru noi fonduri şi o posibilă listare la bursă

News.ro acum 2 ore
OpenAI şi Microsoft poartă negocieri pentru rescrierea termenilor parteneriatului lor de mai multe miliarde de dolari, într-un efort de a permite companiei care a creat ChatGPT să se pregătească pentru o viitoare listare la bursă (IPO), potrivit unu

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 11 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Loteria Română A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49 de 1,96 milioane de euro și premiul de categoria I la Noroc de peste 2,45 milioane de euro

Ziua Constanta acum 10 ore
Biletele norocoase au fost jucate pe aplicatia mobila AmParcat.ro si la o agentie loto din Câmpulung Moldovenesc. Conform unui comunicat al Loteriei Române, la tragerea Loto 6/49 de astazi, 11.05.2025, s-a câștigat premiul de categoria I in valoare

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 10 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 9 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Război în Orientul Mijlociu, ziua 584. Negocieri „utile” și „încurajatoare” pe tema nucleară între Iran și SUA

Gandul acum 34 minute
Statele Unite și Iranul au finalizat, duminică, la Muscat, în Oman, un al patrulea ciclu de negocieri pe tema nucleară, fără a anunța un progres, dar manifestând un optimism prudent, relatează AFP. Într-un context de opoziție tot mai mare din partea

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 13 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

4°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

7°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°