În chestiunea fondurilor europene, România aminteşte de un ins profund malnutrit şi aflat în pragul sucombării, incapabil de acel ultim efort ce presupune întinsul mâinii până la masa alăturată, plină de bucatele salvatoare. Statul, firmele şi întreprinzătorii particulari au atras până acum doar 9,87% din fondurile europene alocate României pentru 2007-2013. Aceste date sunt cu atât mai şocante cu cât gradul de îndatorare a ţării - deşi relativ mic comparativ cu alte state ale UE - continuă să crească în prezentele vremuri de restrişte.

În iulie anul trecut, premierul Emil Boc solicita răspicat membrilor cabinetului său rapoarte lunare detaliate despre stadiul atragerii fondurilor europene de către resorturile lor. Invitat recent la o şedinţă a Executivului, preşedintele Băsescu a avertizat la rândul său, că „miniştrii care nu au atras investiţii şi fonduri europene să se gândească dacă mai rămân în Guvern după 30 iunie". De fapt, autorităţile române au semnalat Bruxelles-ului deja de luni bune că ar fi dispuse să găzduiască un „task force" de experţi europeni la Bucureşti a căror misiune ar rezida în elaborarea unor planuri viabile de dezvoltare, în concordanţă cu cerinţele UE, pentru a putea atrage rapid un procent net superior de fonduri europene. În aprilie, comisarul european pentru Politică Regională, Johannes Hahn, părea iniţial în favoarea unui asemenea plan, dar săptămâna trecută purtătorul său de cuvânt a anunţat că nu există nici o iniţiativă concretă în acest sens.

UE este vizibil reţinută în a se implica mai temeinic în activităţi ce ţin de administraţia statului. Circumspecţia eurocraţilor nu a rămas fără consecinţe: după 8 ani de presupusă monitorizare asiduă a eforturilor României pe calea implementării reformelor ce constituiau, în fond, criterii de aderare, competenţele profesionale ale experţilor europeni au ajuns între timp p