Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cântec, joc şi voie bună la Zilele Brâncoveneştiului

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 4 iulie 2011 ·

Primăria comunei Brâncoveneşti împreună cu Consiliul Local au organizat în perioada 30 iunie-3 iulie cea de a III-a ediţie a Zilelor Comunei, eveniment ce a coincis cu tradiţionalul Târg al Cireşelor. Conform organizatorilor în cele trei zile au tranzitat zona peste 2.500 de oameni şi s-au scos la vânzare de către producători circa 4.000 de kg de cireşe la târgul ce are o tradiţie de peste 100 de ani.

“Am încercat să fac rost de o atestare a unui document de când se sărbătoreşte acest târg şi nu am găsit din păcate, dar strămoşii şi bătrănii din sat povestesc că se organizează această manifestare la Brâncoveneşti de mai bine de 100 de ani. Iar de trei ani am convenit cu consilierii locali să comasăm această sărbătoare împreună cu Zilele Brâncoveneştiului an de an”, a declarat primarul Ordog Ferencz.

A fost cea mai reuşită ediţie

Manifestările de la Brâncoveneşti au debutat joi după-masa cu primirea unei delegaţii formată din 43 de presoane, în frunte cu primarul şi viceprimarul comunei din Diosd-Ungaria, comună înfrăţită cu Brâncoveneşti-ul urmată de servirea cinei cu produse tradiţionale în Căminul Cultural. Vineri, 1 iulie, gazdele din Brâncoveneşti au însoţit musafirii lor într-o vizită la Consiliul Judeţean şi Palatul Culturii din Târgu Mureş. După-masă oaspeţii din Ungaria au fost protagoniştii unui spectacol cultural artistic la Căminul Cultural din Brâncoveneşti, eveniment ce a consfinţit şi deschiderea oficială a Zilelor comunei Brâncoveneşti, cu Ansamblul“Nap rozsa Fa” şi la care au luat parte peste 250 de locuitori ai comunei. “Sâmbătă, 2 iulie, la orele 10.00 au început o serie de competiţii sportive pe terenul de fotbal din comună începând de la cros, fotbal 6+1, la trasul frânghiei, şi până la concursul de ciclism. A urmat festivitatea de premiere cu diplome a celort cei mai buni dintre cei mai buni 43 de sportive, care au luat part

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, așteptată să își depună candidatura la BEC

HotNews acum 25 minute
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, urmează să-și depună, sâmbătă, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candida la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. 18:15 Anamaria Gavrilă a ajuns la sediu

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 42 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 17 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 47 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°