Saïf Al-Islam, fiul colonelului Muammar Muhammad Gaddafi, a acordat un interviu jurnalistului Jean-Philippe Rémy, publicat de cotidianul francez „Le Monde”. Titlul arde ochii cititorului:”Cu sau fără NATO, rebelii vor pierde”. Evident cei din Libia. Aşa crede şi îşi argumentează convingerea Saïf Al-Islam, al doilea fiu al preşedintelui libian, căruia îi place să îşi cultive şi să îşi menţină imaginea de reformator în Libia.
La 20 iunie a.c., a fost emis un mandat de arestare, de către Curtea Penală Internaţională pe numele lui Saïf Al-Islam, precum şi alte două – pentru tatăl său şi şeful serviciilor de informaţii libiene. Interviul are o relevanţă aparte, confirmând tenacitatea, de netăgăduit, a intervievatului. Răspunsurile? Aidoma tirului unei mitraliere. De pildă, Saïf Al-Islam îi declară jurnalistului francez că el nu crede că în rezoluţia nr. 1973, a Consiliului de Securitate, se prevede uciderea expresă a lui Gaddafi, sau a fratelui său, Saïf Al-Arab. Asta în condiţiile în care, în luna mai, cel din urmă a fost totuşi ucis, cu familia sa, pe timpul unui bombardament al avioanelor trimise de NATO… Pentru Al-Islam nu eventuala judecare la Curtea Penală Internaţională este o preocupare, ci bătălia în curs, pe timpul căreia rebelii din Benghazi – susţine el – au comis orori şi au încurajat apariţia şi proliferarea, peste tot, a teroriştilor.
Dur, fiul preşedintelui îi consideră pe cei ce s-au revoltat fiinţe demne de a fi comparate cu…şobolanii. Care nu au nicio şansă să preia controlul Libiei cu sprijinul NATO, implicit al Franţei – iniţiatoarea recurgerii la soluţia manu militari. În viziunea intervievatului, chiar dacă reprezentanţii teroriştilor sunt primiţi, succesiv, de liderii Franţei, Marii Britanii şi SUA, războiul este dus, în numele lor, de avioane şi submarine care nu le aparţin. Un detaliu ştiut de libienii simplii, care – afirmă f