O tânără carea abia a împlinit 18 ani şi-a pus părinţii pe jar. Andreea Sabina Nicolae a plecat în data de 29 iunie de acasă spunând că merge la o prietena care locuieşte în Cartierul Chercea.
Ulterior, în aceeaşi zi, aceasta i-a trimis un SMS tatălui ei, prin care îi comunica că a ajuns în vamă şi doreşte să plece din ţară împreună cu prietenul ei.
Părinţii au crezut că este o glumă dar mergând la prietena din cartierul Chercea au aflat că este posibil ca fata lor să fi părăsit deja ţara.
Cu taoate acestea tatăl s-a prezentat la Poliţia Municipiului Brăila cerând sprijinul poliţiştilor.
Dispăruta are asupra sa cartea de identitate şi certificatul de naştere.
„În cauză, s-a solicitat urmărirea la nivel naţional a tinerei şi sunt desfăşurate activităţi de căutare şi despistare a ei de către lucrători din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale-Compartimentul Urmăriri", ne-a declarat Inspectorul Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului.
Semnalmente : înălţime 165 cm, constituţie atletică, faţă ovală, păr şaten, vopsit negru, lung până la umeri, frunte lată, sprâncene arcuite, ochi albaştri, gură mijlocie, cu buze groase, iar ca semn particular prezintă o cicatrice postoperatorie, de circa 10 cm, pe coapsa interioară a piciorului drept.
Îmbrăcăminte şi încălţăminte la data dispariţiei : bluză de culoare albă, cu mânecă scurtă, blugi albaştri, încălţată cu sandale de culoare neagră.