Data de 6 iulie a fost decretată „Ziua Internaţională a Sărutului" şi, pentru prima dată, o astfel de sărbătoare se ţine şi la Ploieşti. Prima ediţie va fi găzduită, miercuri, de Bulevardul Independenţei din oraş.
Cuplurile romantice, dar şi cele care vor să redescopere „beneficiile" dovedite ştiinţific, după cum încearcă să ne convingă organizatorii, sunt invitate să exerseze săruturile între 14.00 şi 17.00.
Nu este nici o problemă nici faptul că nu aveţi un/o prieten/ă sau iubit/ă. Cu puţină putere de convingere, puteţi participa la eveniment cu un partener de moment. Important este să exersaţi, chiar şi pentru câteva minute, un sărut, indiferent de forma pe care o îmbracă acesta: galant, prietenesc, cochet sau senzual.
Evenimentul se va desfăşura în aer liber, pe băncile de pe Bulevard.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!