Ion Octavian Enache este singurul elev de la Colegiul Tehnic Mecanic Griviţa din Capitală care a reuşit să promoveze Bacalaureatul. Nota obţinută a fost cu mai puţin de un punct peste pragul minim. În vreme ce toţi ceilalţi 132 de colegi ai săi îşi plângeau eşecul şi „s-au întrecut“ ieri în contestaţii, el îşi face deja planuri pentru facultate.
Ieri a fost zi de doliu la Colegiul Tehnic Mecanic Griviţa din Capitală. Din 133 de elevi care s-au prezentat la probele scrise, doar unul a reuşit să obţină notă de trecere şi poate visa să devină student după prima sesiune de admitere la facultate.
În faţa şcolii, cu feţele triste şi cu o scânteie de revoltă în ochi, se adunaseră, de la prima oră, pâlcuri-pâlcuri de elevi pregătiţi să conteste rezultatele. Supărarea lor cea mai mare nu e că nu au obţinut notă de trecere sau că au fost nedreptăţiţi la corectură, ci că organizarea „a fost prea dură".
Fostele eleve „de aur” ale judeţului Hunedoara sunt acum studente în Londra şi Berlin
„La liceul ăsta nu ne-a lăsat deloc să copiem aşa cum au fost la toate celelalte. Numai cu ochii pe noi au stat", se plângea una dintre candidate, venită să depună contestaţie.
Ce lucruri ai fost obligat să înveţi în şcoală şi nu ţi-au folosit la nimic? Ce ţi-ar fi fost util, dar şcoala nu te-a învăţat?
Numai unul e norocos
Ion Octavian Enache, singurul elev care a reuşit performanţa de a trece examenul de maturitate a venit şi el la şcoală, nu să conteste rezultatele, ci să se intereseze de documentele care îl vor ajuta la admiterea la facultate. „Am venit la secretariat să‑mi elibereze diploma pentru că vreau să mă înscriu la Politehnică. Sper să mă ajute media să intru. Am luat 6,66, număr demonic", glumeşte el.
După câteva luni de meditaţii la matematică, băiatul e oarecum mulţumit de rezultatul său, fără însă să brav