Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fitch a crescut ratingul României la "investment grade"

Publicat in Cotidianul, luni 4 iulie 2011 ·

Agenţia de evaluare Fitch Ratings a crescut ratingul României la "BBB-", perspectivă stabilă, după ce mai bine de doi ani şi jumătate a fost la categoria junk. Fitch avertizează însă că alegerile din 2012 ar putea să tragă din nou România în jos.

Fitch a decis să pună România înapoi în categoria investment grade, după ce în 2008 ratingul suveran a fost retrogradat la speculativul BB- (junk). Ratingul pentru credite în lei pe termen lung a fost ridicat de la BBB- la BBB, în timp ce plafonul de ţară a fost îmbunătăţit de la BBB la BBB+. Ratingul pentru credite în monedă străină pe termen scurt a fost revizuit în creştere de la B la F3.

"Ridicarea ratingului reprezintă progresul înregistrat (de România) în recuperarea de sub efectele crizei financiare, evidente prin întoarecerea creşterii PIB, o performanţă puternică a exporturilor, micşorarea deficitului de cont curent şi reducerea defecitului bugetar", spune Ed Parker, Head of EMEA Sovereigns la Fitch. "În general, a existat o reducere materială a riscurilor României, ce se măsoară prin întoarcerea la ratingul investment grade".

Revenirea economiei a luat startul la începutul lui 2011, cu creşterea anuală a PIB de 1,6%, după una dintre cele mai lungi recesiuni din UE, se arată în comunicatul de presă al Fitch. Revenirea se bazează pe creşterea puternică a exporturilor, în timp ce contracţia cererii interne a contribuit, de asemenea, la corecţia necesară a deficitului de cont curent la 4,2% din PIB în 2010, faţă de 11,6% în 2008.

Alt element critic, deficitul bugetar este pe o traiectorie descendentă, după măsurile fiscale dureroase care au reprezentat 5% din PIB începând cu 2008. Fitch crede că guvernul este pe cale să îşi îndeplinească ţinta de deficit de 4,9% din PIB în acest an (după metodologia europeană), în coborâre de la 6,4% din 2010 şi 8,5% în 2009.

Datoria guvernamentală a fost

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI 2024 – Vlad Voiculescu: Nicuşor Dan a luat mai multe voturi decât PSD+PNL împreună

HotNews acum 25 minute
Preşedintele USR Bucureşti, Vlad Voiculescu, afirmă că Nicuşor Dan a luat mai multe voturi pentru Primăria Bucureşti decât PSD şi PNL împreună. „Votul vostru i-a pus la locul lor”, a transmis liderul USR, citat de News.ro. Vlad VoiculescuFoto: Inqua

Emmanuel Macron a convocat alegeri anticipate în Franța după înfrângerea în alegerile europene

Ziare.com acum 5 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a dizolvat Parlamentul duminică, 9 iunie, după înfrângerea zdrobitoare a partidului său în fața Adunării Naționale de extremă dreapta la alegerile europene, informează Politico.eu. Prima rundă va avea loc pe 30 i

Gabriela Firea îl critică pe Sebastian Burduja: „De dimineaţa până seara el avea o problemă doar cu mine. În viață totul se decontează”

HotNews acum 3 ore
Imediat după publicarea exit-poll-ului CURS-Avangarde, Gabriela Firea i-a reproşat lui Sebastian Burduja că, în loc să prezinte un program pentru Capitală şi „să comunice critic faţă de neajunsurile şi neîmplinirile” lui Nicuşor Dan, liberalul avea

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul, convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie. Marine Le Pen: "Suntem gata"

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

ALEGERI 2024 - PNL a pierdut Primăria Deva, aceasta fiind câştigată de PSD/ Noul primar se numeşte Lucian Rus

News.ro acum 2 ore
Funcţia de primar al municipiului Deva, judeţul Hunedoara, a fost pierdută de candidatul PNL, Florin Oancea, primar în funcţie care a candidat pentru un nou mandat. Noul primar este Lucian Rus de la PSD.

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 8 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Ursula von der Leyen, încrezătoare după votul din Germania

News.ro acum 7 ore
Candidatul principal al Partidului Popular European pentru şefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a adresat virtual, de la Bruxelles, unui eveniment de campanie din Germania şi s-a arătat încrezătoare după ce rezultatele unui exit-poll au

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 11 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

ALEGERI 2024 - Ciolacu: Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL, cu 5 în faţă, e o bază de discuţie dacă transformăm această alianţă electorală într-o alianţă politică

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că scorul electoral obţinut de alianţa PSD-PNL este un punct de pornire cu privire la posibilitatea unei alianţe electorale între cele două formaţiuni. ”Faptul că românii ne-au dat un vot împreună, PSD cu PNL

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
mie.

20°/33°
joi

17°/28°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/32°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
joi

14°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

16°/25°
mie.

16°/20°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/31°
mar.

17°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/23°