“Drumul Mărului”, cale care face legătura între Reghin şi comuna Batoş arată – fără să exagerăm – ca după bombardament. S-a încercat ceva anul trecut, dar pentru că trăim în România, porţiunea de drum reabilitată a fost tocmai cea care era mai bună. Nici drumul care face legătura între Batoş şi Uila nu face excepţie, necesitând – de asemenea – lucrări de reabilitare. „Întâmpinăm o problemă foarte mare, care dintotdeauna ne-a creat greutăţi şi anume drumul de la Reghin la Batoş şi mai departe către Monor. Noi, cei din Batoş, nu am beneficiat niciodată de un drum bun, în ce priveşte acest drum judeţean. Întotdeauna acest drum a fost doar plombat şi nu a avut niciodată o reparaţie puternică să avem parte şi noi de un drum bun. La fel şi drumul dintre Batoş şi Uila, care deşi nu mai e aşa de rău cum era înainte, deoarece a fost frezat şi pietruit, tot necesită lucrări de reabilitare. Drumul Reghin – Batoş este o problemă de care şi eu ca primar, dar mai ales populaţia din comună sunt foarte nemulţumit. Poate când eram copil se mai lucra la acest drum dar după Revoluţie în fiecare iarnă şi primăvară tot rău a fost acest drum”, a declarat Dumitru Cotoi, primarul comunei Batoş în luna februarie 2011.
Cetăţenii au ajuns la exasperare
Locuitorii din comuna Batoş au trimis solicitări peste solicitări, petiţii peste petiţii prin intermediul primarului Dumitru Cotoi. Ultima din această serie a fost remisă şi presei. “Călătorului îi şade bine cu drumul! Cam aşa sună un proverb românesc, însă din cei 15 km din “Drmul Mărului”, mai précis DJ 154 Reghin-Batoş, o porţiune de 10 km din acesta nu mai poate fi etichetată ca drum. Gropile sun una lângă alta, şoferii trebuie să circule cu viteză foarte mică, în slalom, dar nu pentru a nu da în gropi ci pentru a le evita pe cele mai adânci care depăşesc 20 de cm. Este un coşmar, un infern prin care trec zilnic sute de munc