Ministerul Economiei a lansat biroul unic online pentru IMM-uri, dar serviciile la care firmele ar fi trebuit să aibă acces nu sunt funcţionale. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Un an şi jumătate şi peste un milion de euro. Atât i-a trebuit Ministerului Economiei să elaboreze şi să lanseze biroul unic online pentru IMM-uri, scrie revista Capital, din această săptămână.
Atunci când proiectul acestui portal a demarat, în prima lună a anului trecut, reprezentanţii Ministerului Economiei spuneau că ghişeul unic va uşura viaţa firmelor chiar începând din decembrie anul trecut, deşi termenul oficial de finalizare era luna ianuarie 2011.
Potrivit spuselor guvernanţilor din acel moment, biroul One Stop Shop urma să fie o platformă online unde IMM-urile ar fi scăpat de birocraţie pe tot parcursul vieţii lor: de la înfiinţare şi obţinere de avize până la depunerea declaraţiilor fiscale şi lichidare. Însă portalul nu era gata nici în ianuarie 2011.
Cât ne costă
În acel moment, întrebaţi care este motivul întârzierii, oficialii ministerului au explicat că perioada de implementare a proiectului se va prelungi până în martie. Întârzierea urma să se producă "pentru a putea fi luate în considerare evoluţiile relevante care au avut loc atât în România, cât şi la nivel european“.
Nu s-a întâmplat însă nici atunci. Costurile se ridică la 5,17 milioane lei (circa 1,2 milioane de euro), bani din care autorităţile au organizat întâlniri cu firmele şi au creat portalul.
Prima încercare de lansare a One Stop Shop, de la începutul lunii iunie, a fost cu ghinion: funcţionarii de la Economie au anulat după trei ore invitaţia transmisă pentru lansarea oficială programată iniţial pe 2 iunie.
Însă chiar şi după lansarea oficială de joi, în prezenţa premierului Emil Boc, ghişeul unic electronic nu este funcţional.