Pe vremuri, in randul specialistilor in politica externa circula o gluma: “intr-un ziar elvetian aparea un anunt: cedez politica externa foarte buna, pentru o locatia geografica mai ferita. Semnat: Romania!”
Ce s-a schimbat intre timp? Nu am gasit doritori, drept pentru care am ramas in aceeasi pozitie expusa, in schimb nu mai avem ce sa oferim la schimb … Caci politica noastra externa este, cum ar spune nenea Iancu, “sublima, dar lipseste cu desavarsire”.
Prima si cea mai mare greseala pe care am putut sa o savarsim a fost sa consideram ca, prin admiterea noastra in NATO si UE, ne-am atins toate obiectivele si ne putem lasa pe tanjala … Ba, mai mult, ne-am simtit liberi de orice obligatie de a ne purta civilizat in fata lumii bune in care am intrat si ne-am pus pe o cearta in “familie”, ca la usa cortului!? Ca sa folosesc o imagine plastica, as spune ca, odata intrati la bal si anuntati fiind, in loc sa urcam la brat scarile spre salonul oficial, ne-am oprit la baza lor si am inceput o bataie ca in filme, ceea ce i-a facut pe toti ceilalti invitati sa treaca pe langa noi, amuzati sau, din contra, oripilati, dupa personalitatea fiecaruia …
Rezultatul este ca am ramas in ante-camera institutiilor respective, gata sa “racim” ori de cate ori se deschide usa si ne prinde curentul furtunii de afara … Ce bal, ce companie, ce bunatati pe masa, nimic din toate acestea nu ne-au devenit accesibile, fiind plasate in saloanele de la etaj, acolo unde noi, din propria noastra vina, ne-am incapatanat sa nu ajungem …
Am mai spus-o, dar ma vad nevoit sa ma repet: daca tot stiam ca intram in UE la 1 ianuarie 2007, deci la doi ani de la preluarea puterii de coalitia D.A., de ce nu am pregatit in acest rastimp dosarele marilor proiecte, prin care sa incepem sa utilizam banii pusi la dispozitie de UE, pentru recuperarea decalajului care ne desp
