Aradul se situează rușinos în topul județelor cu cea mai mică rată de promovabilitate la bacalaureat. Mai mult decât atât, reprezentanții Inspectoratului Școlar Arad susțin că anul acesta s-a înregistrat cea mai scăzută promovabilitate la bacalaureat din istorie.
Astfel, cele mai slabe rezultate obținute vreodată la sesiunile de bacalaureat susținute în județul Arad au fost înregistrate în această vară, când procentul de promovabilitate a fost doar 36,43%. Aproape jumătate, ținând cont că anul trecut, înainte de depunerea contestațiilor procesul a fost de 86,38%.
Ce este însă șocant e că în această sesiune e au existat unități de învățământ unde doar un singur elev a reușit să promoveze examenul. S-a întâmplat la Liceul „Vasile Juncu” din Miniș, unde din 45 de candidați doar unul singur trecut peste examen cu bine. Aceeași situație a fost și la Grupul Școlar din Vinga, unde din 15 candidați, a promovat doar unul.
Procente mici de promovabilitate au mai fost înregistrate și la Grupul Școlar „Henri Coandă”, unde au promovat doar doi candidați, iar 208 au fost respinși. Printre unitățile de învățământ cu rezultate foarte slabe se numără și Grupul Școlar „Francis Neumann” Arad.
„Din totalul de 161 de candidați, doar 3 au promovat examenul de bacalaureat. Eeste un rezultat slab, însă noi nu concurăm nici măcar la procentaj cu un liceu teoretic. Nu putem vorbi de egalitate de șanse în contextul în care din numărul total de ore pe care le are Grup Școlar Francis Neumann, jumătate sunt de specialitate. Actuala structură a programei de bacalaureat și a subiectelor fac aproape imposibilă promovarea examnului pentru absolvenții Grupului Școlar”, a declarat prof. Doina Stoica, director Grup Școlar „Francis Neumann” Arad.
Cel mai un rezultat a fost înregistrat la Liceul Pedagogic „Dimitrie Țichindeal”, unde promovabilitatea a fost de 95,73 la su