Numărul de sosiri, înregistrat la frontieră, ale turiştilor străini în ţara noastră, a scăzut cu aproape 3% în luna mai a acestui an, faţă de aceeaşi lună a lui 2010, potrivit unui raport al Institutului Naţional de Statistică (INS). Sursa: EVZ
Numărul de sosiri ale turiștilor străini, înregistrat la unitățile de cazare, a crescut cu 5,3% în mai 2011 față de mai 2010, până la 146,4 mii. Totodată, numărul de vizite făcute de către turiştii români în străinătate, înregistrat la frontieră, a crescut cu peste 6%. În acelaşi timp, sosirile în unităţile de cazare din România au înregistrat o creştere cu 7,4% şi înnoptările o scădere cu 3,9%.
În perioada 1.01.2011 – 31.05.2011, atât sosirile, cât şi înnoptările în unităţile de cazare au înregistrat creşteri cu 9,9%, respectiv, cu 4,7%, faţă de aceeaşi perioadă din 2010.
Sosirile turiştilor români în unităţile de cazare au reprezentat, în luna mai 2011, 75,0% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 25,0% din numărul total de sosiri, ponderi apropiate de cele din luna mai 2010. În plus, sosirile în hoteluri deţin în luna mai 2011 o pondere de 79,1% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în creştere cu 10,0% faţă de luna mai 2010.
Înnoptările înregistrate în unităţile de cazare în luna mai 2011 au însumat 1393,4 mii, în scădere cu 3,9% faţă de cele din luna mai 2010. Înnoptările turiştilor români au reprezentat, în aceeaşi lună, 79,2% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 20,8%.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna mai 2011 a fost de 25,8% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 1,1% faţă de luna mai 2010. La hoteluri s-a înregistrat un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 31,2%.