Scufundaţi în nesfârşite ciondăneli de bodegă — care sunt departe de-a mai atinge rating-urile de altădată —, ratăm chestiunile cu adevărat importante. Sursa: EVZ

E inevitabil să se întâmple aşa, de vreme ce agenda discuţiilor publice o stabilesc, de câţiva ani încoace, jurnaliştii cu interese în zona economico-financiară. Nu s-a scris îndeajuns despre aceşti micro-moguli, trataţi îndeobşte drept nişte simpli slugoi. În realitate, ei au devenit oameni cu ţinte personale cât se poate de clare. Mulţi dintre ei stau cu şezuturile pe conturi de sute de mii de euro (iar unii pe milioane), iar atunci când au necazuri cu fiscul intervine mogulul- şef şi rezolvă problema (ba chiar îi mai fericeşte, pe unii dintre ei, acordându-le, regeşte, credite la nivelul sumelor câştigate de un profesor în întreaga lui carieră didactică.) Au tot interesul să mute atenţia de la problemele de structură ale ţării, pentru că numai într-o ţară strâmb aşezată administrativ ei reprezintă ceva. Într-un sistem meritocratic, n-ar fi decât lacheii care deschid şi închid uşile, spionând, eventual, cu ochiul prin gaura cheii.

Se vorbeşte mult despre reorganizarea judeţelor — şi se vorbeşte prost. N-am întâlnit încă vreun politician care să explice limpede că actuala formă de organizare a ţării reprezintă, în sine, o sursă a falimentului. Discuţia s-a cantonat în zona pur politicianistă, de parcă ar conta în ce urbe se află capitala de judeţ, atâta vreme cât judeţele însele nu sunt altceva decât case de ajutor aservite clientelei din teritoriu. În ţările europene, tendinţa dominantă o reprezintă crearea de regiuni mari, în defavoarea departamentelor, a judeţelor şi a celorlalte forme de organizare inferioare ierarhic. La noi, dimpotrivă, ca la fotbal, se merge pe promovări masive: sate care nu aveau nici câini au devenit peste noapte comune, comune organizate în jurul birtului s