Expediţia pe urmele lui Brâncuşi a plecat luni, 4 iulie, din Timişoara, după 2 săptămâni de când a început la Hobiţa, în satul natal al lui Constantin Brâncuşi.

“Pe patul de moarte, la 16 martie 1957, Brâncuşi îi mărturisea părintelor Teofil Ionescu, episcopul Bisericii Române de la Paris, că vrea să fie înmormântat la Hobiţa, satul său natal, alături de mama sa. Până la urmă, marele Brâncuşi a trăit, la Paris, româneşte; în ultimii ani de viaţă nu a comunicat decât în limba română şi a murit româneşte”, spune Laurian Stănchescu, omul care va “tăia” Europa, pe jos, din dragoste pentru Brâncuşi.

A plecat de la Hobiţa, pe jos, spre Paris, într-un demers pe care unii l-ar putea considera pură nebunie. Va ajunge în Franţa în septembrie şi speră să-i poată înmâna o scrisoare preşedintelui Nicolas Sarkozy. Laurian Stănchescu vrea să convingă autorităţile franceze să fie de acord cu repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi.

Laurian Stănchescu, eseist, critic literar şi poet, are 57 de ani. A plecat, în 21 mai, din Hobiţa, spre Paris, pe jos, pentru a-i cere preşedintelui francez Nicolas Sarkozy să fie de acord cu repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale lui Constantin Brâncuşi. “Bunicii mei au stat într-un sat lângă Hobiţa. Când eram mic, mă ducea bunicul cu carul la oraş, la Târgu Jiu, şi-mi povestea despre un ţăran care a plecat pe jos la Paris ca să dea chip pietrelor. E una dintre cele mai frumoase poveşti ale copilăriei mele. Când am crescut, am învăţat că omul de care povestea bunicul a fost real”, spune Stănchescu. “Pe patul de moarte, la 16 martie 1957, Brâncuşi îi mărturisea părintelor Teofil Ionescu, episcopul Bisericii Române de la Paris, că vrea să fie înmormântat la Hobiţa, satul său natal, alături de mama sa. Până la urmă, marele Brâncuşi a trăit, la Paris, româneşte; în ultimii ani de viaţă nu a comunicat decât în limba română şi a mu